La gala de sfârșit de an, Bianca Andeescu a fost desemnat aproape în unanimitate sportiva anului de către presa din Canada.

Mai precis, din cele 68 de voturi, Bianca Andreescu a primit nu mai puțin de 66, celelalte două opțiuni mergând spre patinatoarea Kim Boutin și spre atleta Gabriela DeBues-Stafford.

După ce a început anul 2019 pe locul 152 WTA, Bianca Andreescu a reușit un salt formidabil, terminând sezonul pe locul 5 în topul jucătoarelor profesioniste de tenis, după românca Simona Halep, 4 WTA.

În 2019, Bianca Andreescu a strălucit la US Open, turneu pe care l-a câștigat de o manieră entuziasmantă, după o finală cu legendara Serena Williams (SUA).

Astfel, Bianca Andreescu și-a trecut în palmares primul său trofeu de Mare Șlem. Totodată sportiva cu origini românești a devenit prima jucătoare din Canada care se impune într-o astfel de competiție majoră WTA.

În afara US Open, Bianca Andreescu s-a mai impus în 2019 la turneele WTA de la Toronto și de la Indian Wells.

Precedenta jucătoare de tenis care a fost desemntaă sportiva anului în Canada a fost Eugenie Bouchard, în anii 2013 şi 2014.

 
 

Urmărește-ne pe Google News