Canadianca în vârstă de 19 ani, care are origini românești, a câștigat anul acesta peste 3 milioane de dolari din premii, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică are șansa să câștige 3,85 de mimilioane de dolari, dacă va reuși să ridice deasupra capului primul său trofeu de Grand Slam.

Serena, oponenta Biancăi din finala US Open este una dintre sportivele preferate ale fetiței născute la Toronto, dar crescute pe plaiurile oltenești. Bianca a mai învins-o și în finala Rogers Cup, când Williams a abandonat la scorul de 3-1 pentru oponenta ei.

Un an fulminant

Andreescu a scris, oricum, istorie, dar specialiștii spun că este doar începutul a ceea ce se anunță a fi o carieră spectaculoasă. Puștoaica de 19 ani are tenisul la picioare.

Este prima jucătoare din Canada ce ajunge în finala de la Flushing Meadows, după victoria din semifinale cu Belinda Bencic.

Dacă o va învinge pe Williams, Bianca (locul 15 WTA la startul competiției) va urca în fața Simonei Halep! Va ajunge pe 5. Dacă va pierde cu Serena, Andreescu va urca doar până pe 9.

Comparată cu Simpona Halep

Presa de peste Ocean afirmă că Bianca ar fi depășit-o deja ca valoare pe Simona Halep, cei de la Tennis Magazine afirmând: „Andreescu a depășit-o pe cea pe care o prezintă ca fiind idolul său în tenis, românca Simona Halep. Bianca are mai multă varietate decât Halep, inclusiv o lovitură de slice pe backhand, folosită frecvent pentru a trimite drop shot-uri, dar și calități excelente la fileu, probabil cele mai bune din tenisul feminin. Poate de aceea o vedem pe Bianca noua învingătoare de la US Open”.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Canadianca ai cărei părinți sunt din zona Olteniei are un 2019 în care a devorat marile vedete ale tenisului: 7-0 împotriva vedetelor din topul 10 WTA și ar putea face 8-0 dacă învinge mâine.

Victorii răsunătoare la jucătoare din Top 10

Bianca și-a anunțat ascensiunea în ianuarie 2019 când, din postura de număr 152 în clasamentul WTA, a învins-o pe Caroline Wozniacki în turul secund la Auckland, primul ei succes demn de luat în seamnă

Două luni mai târziu, la Indian Wells, ca wildcard sosit de pe locul 60 WTA, Bibi a trecut de Elina Svitolina în semifinale, apoi de Angelique Kerber, de 3 ori campioană, în finala competiției.

O săptămână mai târziu, a mai bifat un succes cu nemțoaica Kerber în turul III la Miami, dar o accidentare la umăr a făcut-o să nu mai poate încheia niciun alt meci până în august.

Cine credea că Andreescu a fost doar o scânteie, s-a înșelat amarnica. A revenit în forță la Toronto, învingând-o în turul III pe Kiki Bertens. A urmat un tur mai târziu Karolina Pliskova. Și a devenit prima canadiancă în 50 de ani ce-a câștigat Rogers Cup după ce-a forțat-o pe Serena Williams să se retragă în finala turneului. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI