Bianca Andreescu, locul 15 WTA, a învins-o în sferturi la US Open pe jucătoarea belgiană Elise Mertens, locul 26 WTA, cu scorul 3-6; 6-2; 6-3. Jucătoarea canadiană a ajuns la 11 victorii consecutive.

„E o nebunie! Acum un an eram în runda de calificări, mi-aduc aminte că aveam o accidentare la spate, iar acum iată ce-am realizat anul acesta. Pur și simplu nu am cuvinte. Să mă ciupească cineva acum! Cam asta simt: asta e realitate? E realitate?””, a spus Bianca Andreescu după meci.

În semifinală, Bianca Andreescu o va întâlni pe jucătoarea elvețiană Belinda Bencic, locul 12 WTA.

Belinda Bencic s-a calificat în semifinale la US Open după ce a învins-o pe Donna Vekic, din Croația, cu scorul 7-6(5), 6-3.

În ultimul an, Bianca Andreescu a avut un parcurs impresionant. La sfârșitul anului 2018, acesta ocupa locul 178 WTA. A ajuns pe locul 15 WTA după ce a c\știgat turneele de la Indian Wells și Rogers Cup.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News