Steaua a pus in vanzare, luni, biletele pentru meciul cu ND Gorica din mansa secunda a turului doi preliminar al Ligii Campionilor, acestea fiind cele emise pentru partida cu Poli Timisoara, din returul campionatului trecut, peste care s-a lipit o hartie cu numele formatiei slovene. Purtatorul de cuvant al Companiei Nationale “Imprimeria Nationala”, Corina Ozon, a declarat ca se pot refolosi biletele nevandute, daca seriile se declara la administratia financiara de pe raza in care clubul isi desfasoara activitatea. Biletele se pot revinde pe baza cotoarelor ramase. ”Noi nu avem autoritatea de a urmari traseul biletelor. Restul tine de autoritatea fiscala”, a precizat Corina Ozon.

 
 

Urmărește-ne pe Google News