Marţi, CSM Bucureşti a pierdut şi pe teren propriu în faţa unei puternice echipe ruse, antrenate de legendarul Nikolai Karpol!

Singurul succes a venit miercuri la Sibiu, acolo unde CS Volei Alba-Blaj evoluează în Cupele Europene. Echipa lui Zakoc a trecut lejer de elveţience şi este singura formaţie din România care se califică în turul următor! Blajul va juca în optimi cu Tauron Dabrowa Gornicza, echipa din Polonia care a eliminat-o pe Dinamo Romprest Bucureşti.

Vicecampioana a părăsit doar Cupa CEV, nu şi competiţiile europene. Dinamo a „alunecat” în Cupa Challenge, urmând să întâlnească în 16-imi o formaţie din Turcia, Ilbank Ankara. Acolo evoluează americanca Regan Hood, fostă chiar la Dinamo, şi croata Jelena Alajbeg, fostă la CSU Metal Galaţi.

CSU Medicina Tîrgu Mureş a părăsit Cupa Challenge, iar Ştiinţa Bacău a pierdut net în Franţa, pe terenul celui mai abordabil adversar din grupa de Liga Campionilor!

Rezultatele şi programul echipelor româneşti în Cupele Europene la volei:

FEMININ

Liga Campionilor, Grupa B, etapa a doua:
Nantes Volley-Ball (Franţa) – Ştiinţa Bacău 3:0 (25:18, 27:25, 25:10)
Celălalt meci din grupa Ştiinţei: Fenerbahce Grundig Istanbul (Turcia) – Azeryol Baku (Azerbaidjan) 3:1 (25:21, 25:20, 19:25, 25:16)
Clasament: 1. Fenerbahce 6p (setaveraj 6:1); 2. Nantes 4p (setaveraj 5:3); 3. Azeryol 2p (setaveraj 4:5); 4. ŞTIINŢA 0p (setaveraj 0:6).

Cupa CEV, 16-imi de finală, manşa retur:
Tauron Dabrowa Gornicza (Polonia) – Dinamo Romprest Bucureşti 3:2 (19:25, 25:18, 25:15, 22:25, 15:4), în tur 3:1 – 5-1 scor general

CS Volei Alba-Blaj – Volley Koniz (Elveţia) 3:0 (25:21, 25:17, 25:19), în tur 2:3 – 4-2 scor general – s-a jucat la Sibiu

Cupa Challenge, turul al II-lea, manşa retur:
Hapoel Kfar Saba (Israel) – CSU Medicina Tîrgu Mureş 3:1 (27:29, 25:17, 25:18, 25:22), în tur 2:3 – 4-2 scor general
CSM Bucureşti – Uralochka-NTMK Ekaterinburg (Rusia) 1:3 (21:25, 25:16, 14:25, 18:25), în tur 1:3 – 0-6 scor general

MASCULIN

Liga Campionilor, Grupa A, etapa a treia:
CVM Tomis Constanţa – Knack Roeselare (Belgia) (joi 4 decembrie 2014, ora 18.00) – meci televizat în direct de postul Digi Sport
Celălalt meci din grupa Tomisului: Copra Volley Piacenza (Italia) – Dragons Lugano (Elveţia) (joi 4 decembrie 2014, ora 21.30)

Cupa CEV, optimi de finală, manşa tur:
Kecskemet RC (Ungaria) – SCM U. Craiova (marţi 2 decembrie 2014, ora 19.00)

Cupa Challenge, 16-imi de finală, manşa tur:
Dinamo Bucureşti – Unirea Dej (marţi 2 decembrie 2014, ora 19.00) – se joacă în Sala Dinamo

Reamintim modificarea de regulament decisă de Confederaţia Europeană de Volei încă din sezonul trecut. Echipa calificată în urma partidelor tur-retur va fi cea care acumulează mai multe puncte pe ansamblul celor două manşe. Se vor acorda 3 puncte pentru victorie cu 3:0 sau 3:1, 2 puncte pentru victorie cu 3:2, 1 punct pentru înfrângere cu 2:3, 0 puncte pentru înfrângere cu 0:3 sau 1:3. Dacă punctajul general este 3-3 după cele două manşe, se joacă set de aur pentru stabilirea echipei calificate mai departe, indiferent de setaveraj.

Astfel, dacă fiecare echipă câştigă cu 3:2 câte un meci, se joacă set de aur. Dacă fiecare echipă câştigă cu 3:0 sau 3:1 câte un meci, se joacă set de aur. Dacă o echipă câştigă cu 3:0 sau 3:1, iar cealaltă cu 3:2, prima echipă merge mai departe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News