Blat de toată jena, aseară, în Liga Europa la fotbal, în turul I preliminar. Formația slovenă Koper s-a impus în deplasare cu 5-0, iar la unul dintre goluri, portarul gazdelor a permis balonului să se scurgă pe sub el (inexplicabil, în timp ce adversarul a șutat, gardianul a efectuat o săritură cu genunchii la gură, tocmai pentru a lăsa loc liber ca mingea să treacă), în timp ce fundașii lui au asistat nepăsători la ascensiunea adversarului!
VIDEO CU CIRCUL DE LA UNUL DINTRE GOLURI
Circ a fost și la alte goluri, dar se pare că acestea au fost scoase de pe youtube, pentru a nu putea fi văzute de lumea întreagă. Cei 400 de spectatori s-au prins repede de mascarada pusă la cale de combatanți. În minutul 37, după golul doi, suporterii gazdelor au părăsit stadionul și au cerut demisii.
La oaspeți a evoluat Jaka Stromajer, fost atacant la Pandurii Târju-Jiu. Acesta a fost titular și a fost înlocuit în minutul 61. În minutul 74, Vasilije Jovovici, de la Celik, a fost eliminat, după care s-au marcat încă două goluri.
Celik înseamnă ”Oțel” în limba sârbă. Băieții au fost însă de mămăligă, iar atitudinea lor a fost scoasă în evidență. Jurnaliștii de la ziarul muntenegrean ”Vești” au taxat blatul în cronica partidei.
”Circul a venit pe Bistrice”, este titlul articolului din publicația amintită. Bristrice se pronunță chiar ”Bistrița”, adică fostul lăcaș al blaturilor de la noi! Partida s-a jucat în orașul Niksici, lângă Bistrice, un râu din Muntenegru.
Celik nu este la prima ”ispravă” în Europa. În alte dăți, echipa din Muntenegru a primit luat 11 goluri de la Metalurg Donețk și 13 de la Honved Budapesta!
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!