Nicolo Napoli a sugerat că “roş-albii” au încercat prin “metode necurate” să-i convingă pe doi dintre jucătorii prahovenilor să nu-şi apere corect şansele în meciul de diseară.
“Doi dintre băieţii mei, Liviu Ganea şi argentinianul Osvaldo
Sursele Libertăţii susţin că Tică Dănilescu, directorul sportiv al “câinilor”, ar fi oficialul care i-a sunat pe jucători şi că ar fi vorba şi de Păun, nu doar de Miranda şi de Liviu Ganea.
Contactat telefonic, Dănilescu a negat vehement: “Nu este normal să se arunce în halul ăsta cu noroi! Să verifice desfăşurătorul de la telefon, la fel şi al jucătorilor, şi se va vedea clar că sunt nişte invenţii. În ceea ce-i priveşte pe fotbalişti, există o cerere, a noastră, înregistrată la LPF, prin care am anunţat că în iarnă vrem să îi luăm înapoi pe toţi: Cristi Munteanu, Crăciun, Ganea, Miranda şi Păun”, ne-a declarat Tică Dănilescu.
Patronul echipei Astra, Ioan Niculae (foto), susţine că în spatele tentativei de blat se află chiar preşedintele Cristi Borcea, care a făcut presiuni uriaşe şi asupra familiei lui Liviu Ganea.
“Fotbaliştii noştri au fost ameninţaţi că vor fi terminaţi şi nenorociţi dacă vor juca bine. Este un şantaj ordinar pe care Borcea îl face cu noi: l-a ameninţat pe tatăl lui Liviu că, dacă va evolua bine, va ajunge la Dinamo II. Părintele mi-a spus că fiul său este terminat psihic, e într-o stare de stres incredibilă”, a declarat patronul ploieştenilor.