Sepp Blatter susţine că a fost martor la o astfel de tragere la sorţi. Fostul preşedinte FIFA spune că el nu a apelat niciodat la această metodă şi arată cu degetul spre Europa.
„Eu nu am atins niciodată bilele (care conțin numele echipelor — n. r), alții au făcut-o, da. Sigur că bilele pot deveni ușor de recunoscut, încălzindu-le sau răcindu-le (…) Am fost martor la trageri la sorți, la nivel european, unde se întâmpla asta. Niciodată însă la FIFA”, a afirmat Blatter.
„Înainte pui bilele la frigider. Când le atingi, simți care sunt reci și care nu sunt”, a explicat el.
Elvețianul în vârstă de 80 de ani a respins orice acuzație de corupție și s-a arătat enervat că FIFA este discreditată.
„FIFA nu este coruptă, o organizație nu poate fi coruptă, doar oamenii. FIFA înseamnă 1,6 miliarde de oameni, nu pot să fie toți corupți. (…) Blatter nu este corupt. Au căutat și nu vor găsi nimic (în ce-l privește — n. r.) care să fi încălcat vreo lege elvețiană”, a adăugat el.
UEFA a reacționat printr-un purtător de cuvânt, care a declarat pentru EFE că acuzațiile lui Blater legate de tragerile la sorți măsluite sunt „complet absurde”, notează Agerpres.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!