Noul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a fost felicitat de fostul şef al forului tutelar al fotbalului mondial, Joseph Blatter.
Blatter a ţinut să-l avertizeze pe succesorul său că nu va avea o sarcină uşoară în fruntea FIFA, structură în care el a lucrat 41 de ani.
„Te felicit, dar aminteşte-ţi că poziţia pe care ai dorit-o nu va fi uşoară. Vor fi aşteptate miracole. Am avut aceste aşteptări în ultimii 18 ani la FIFA, organizaţie unde am lucrat 41 de ani. Dacă vrei să îmi ceri sfatul vreodată, nu ezita. Pentru moment, stai calm. Ai două luni să implementezi deciziile luate”, a notat Blatter, într-o scrisoare deschisă.
Suspendat din fotbal pentru şase ani, din cauza unei plăţi de 1.3 milioane de euro în 2011, către Michel Platini, care a încălcat Codul de Etică al FIFA, Sepp Blatter a continuat cu poveţele la adesa lui Infantino: „Pregăteşte-te bine, dar fii vigilent. În timp ce toată lumea te susţine şi îţi spune cuvinte frumoase, să ştii că, odată ce eşti preşedinte, prietenii vor deveni din ce în ce mai puţini. De vineri seara, de când ai fost ales, mi s-a ridicat o greutate de pe umeri. Am, acum, mai puţine responsabilităţi şi mai mult timp pentru viaţa personală”.