Fostul portar al naționalei României a intrat în focuri, vineri, direct cu un derby împotriva liderului Chindia Târgoviște, echipă pregătită de fostul său coleg de la lot Viorel Moldovan. Lobby a plecat fericit acasă, U Cluj s-a impus cu 3-1

Startul partidei a fost favorabil oaspeţilor, care au punctat prin Mihaiu, după 13 minute de joc, acesta fiind lansat excelent pe culoar de căpitanul Cherchez. Cu nouă minute înainte de pauză a venit egalarea, Haţiegan înscriind din careul mic, la o fază la care Iustin Popescu a respins în faţă un balon şutat de Gavra.

Golgheterul Gavra şi-a adus echipa în avantaj la doar cinci minute de la reluare cu o lovitură de cap bine plasată, mingea intrând în poartă după ce a atins bara laterală. Speranţele dâmboviţenilor de a-şi păstra fotoliul de lider şi după acest meci s-au năruit în prelungiri, atunci când Haţiegan le-a dat lovitura de graţie şi a reuşit prima sa dublă din acest sezon. U Cluj a fost lider pentru o zi, dar a terminat turul pe locul 4, cu 44 de puncte, la egalitate cu Chindia, și la două puncte de liderul Snagov.

„Băieţii au făcut un meci mare. Au avut o atitudine extraordinară şi e meritul lor. Au fost aici zi de zi, sunt aceiaşi jucători şi au demonstrat încă o dată că au potenţial, valoare, talent şi sunt capabili să facă meciuri cum l-au făcut pe acesta. Mai mult am suferit la TV până acum, decât pe bancă la acest meci. Suntem pe primul loc deocamdată, dar campioana de toamnă sau campioana de iarnă nu e pentru noi. Atmosfera a fost extraordinară, Universitatea are suporteri minunaţi, cu toate că a fost frig, au susţinut echipa şi când eram conduşi”, a declarat Lobonţ, la finalul partidei cu Chindia.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7


Citește și: România – Olanda, la Euro 2018 de handbal feminin. Victoria care poate trimite România în semifinale

Urmărește-ne pe Google News