Generația ”apa plată cu lămâie” s-a ”pensionat cu două competiții majore în palmares: Euro 2000 și Euro 2008, la prima întrecere fiind ”rezerva” lui Bogdan Stelea. Însă, fără nicio prezență la Cupa Mondială. În prezent, Lobonț este în staff-ul lui Contra, la națională, ca analist.

Romanii Ciprian Marica (S), Bogdan Lobont (C) si Cosmin Contra (D) asteapta inceperea partidei cu Lituania, din prima etapa a grupei a 7-a de calificare la CM-2010, pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu, la Cluj-Napoca, sambata, 6 septembrie 2008. MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO

Liderii acestei generații au fost Adi Mutu și Cristi Chivu, iar Bogdan Lobonț și Cosmin Contra erau în imediata lor vecinătate. Tot cu o scrisoare de adio s-a retras și Cristi Chivu de la națională, dar în mai 2011.

Bogdan Lobonț și-a început cariera la Corvinul Hunedoara și a mai jucat la Rapid, Ajax, Dinamo, Fiorentina și AS Roma. A câștigat trei titluri de campion al României, o Cupă a României și un campionat în Olanda. A debutat în naționala României pe 2 septembrie 1998, la 20 de ani și 7 luni. Are 85 de selecții la națională.

Iată scrisoarea lui Lobonț, postată pe site-ul FRF:

”Dragii mei suporteri,

Mă adresez întâi de toate vouă, cei care m-ați sprijinit și aplaudat în decenii de carieră, cei care mi-ați dat încredere să trec peste momentele grele și cei alături de care m-am bucurat mereu la marile performanțe. Astăzi, a sosit momentul să trec într-o nouă etapă a poveștii mele în fotbal. Am avut oportunitatea și privilegiul să fac performanță pentru 7 familii fotbalistice unde am întâlnit jucători, antrenori și conducători de mare calitate care mi-au permis în fiecare zi să învăț lucruri noi.

Vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că încerc să continui pe aceeași linie, trăind și oferind în fiecare zi fotbalului și tribunelor tot ceea ce am eu mai bun. Așa cum am făcut-o la fiecare dintre cluburile pentru care am jucat, așa cum am făcut-o în fiecare zi la echipa națională a României. 

Am învățat de mic faptul că victoriile se clădesc treptat și că nu pot trăi decât pentru a construi victoria. Știu că v-ați obișnuit cu mine ca învingător și că voi putea împărtăși toată această experiență acumulată noilor generații de jucători, indiferent în ce postură voi fi. 

Închei acest parcurs pasionant din tricoul echipei AS Roma, care m-a primit acum 9 ani și m-a făcut să mă simt tot timpul ca și acasă.

Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor și staff-urilor tehnice cu care am lucrat, tuturor conducătorilor care au avut încredere în mine, staff-urilor medicale care m-au ajutat să trec mai ușor peste accidentări, team-managerilor și ofițerilor de presă. În mod special, echipei “invizibile” din spatele echipei: bucătari, kit manageri, șoferi, staff-uri hoteliere și de îngrijire a terenurilor. Fiecare dintre aceștia au făcut de neuitat fiecare moment al carierei mele. 

Nu în ultimul rând, jurnaliștilor care au crezut în parcursul meu și celor care au știut să critice constructiv, contribuind la creșterea mea profesională.  

Alături de fiecare m-am construit ca om și ca sportiv, iar astăzi, din experiențele tuturor, pot oferi înapoi ce e mai bun.

Am avut și am alături de mine o familie care a înțeles misiunea pe care mi-am asumat-o și care, respectând cu dragoste și înțelegere destinul meu, mi-a susținut cu blândețe și bunătate fiecare pas. Împreună cu ea am fost totdeauna mai bun.

Astăzi, trec într-o nouă etapă a poveștii mele în fotbal, emoționat, puternic și plin de energie în același timp.

Legați-vă centurile, că se pleacă într-o nouă aventură, și mai frumoasă! 

Cu mâna la inimă ca de ficare dată când am jucat pentru tricolor, vă mulțumesc!

Cu dragoste și respect,

Bogdan Lobonț”

 
 

Urmărește-ne pe Google News