ComenteazăLibertatea: Bogdane, se apropie 1 iunie, te-ai gândit vreodată la ce simt copiii din centrele de plasament?
Bogdan Stelea: Lângă şcoala la care am învăţat era un orfelinat, aşa că-i vedeam aproape zilnic. Nu mi se păreau diferiţi de noi, poate doar atunci când am mai crescut vedeam o anumită tristeţe în ochii lor. Nu ştiam exact ce se întâmplă cu ei, ce simt, ce trăiesc. E bine să fim alături de ei, să-i sprijinim.
Vei participa la o campanie umanitară pentru copiii din trei centre de plasament din Bucureşti…
Trebuie să fim alături de ei, să avem dorinţa de-ai ajuta să iasă din această situaţie dificilă. E trist şi foarte greu să creşti fără familie.
Ce amintiri ai din copilărie?
Sunt destul de multe lucruri. Tot ce făceam era frumos, chiar dacă mai întreceam şi măsura. Mai trăgeam câte-un chiul de la şcoală, mi-ar fi greu să nu-mi reamintesc, am avut o copilărie frumoasă.
Chiulea doar pentru fotbal
Ce cadouri primeai?
Am primit multe cadouri, dar unul de care să-mi aducă aminte a fost prima bicicletă, un Pegas, şi asta prin 1974.
Mai ţii minte ”mingea de 35”?
Da, erau acele mingi ovale care o luau în toate direcţiile, nu foarte diferite de mingile oficiale de acum. Erau şi altele mai ieftine, astea de 35 erau destul de bune.
Erai un copil problemă?
Marea majoritate a copilăriei mi-am petrecut-o undeva pe lângă Bucureşti şi făceam destule lucruri interzise de părinţi. Bineînţeles că dispăream de acasă şi mă întorceam de abia seara, aproape de miezul nopţii. Ştiam că îmi iau porţia!
Ai chiulit vreodată pentru fotbal?
Da, chiuleam pentru fotbal, permanent, mai ales din clasa a X-a. Ne ajuta foarte mult dna Ştefăneascu, profesoara de matematică.