Conform comunicatului DNA, în luna iulie a anului în curs, Vasiliu Bogdan, care la acea vreme ocupa funcția de director general al C.S. Rapid, ar fi cerut de la un om de afaceri 200.000 de euro „pentru a facilita atribuirea unor contracte de închiriere a cantinei și restaurantului aparținând C.S. RAPID și de servire a mesei sportivilor clubului”.

Totuși, el ar fi obținut doar 30.000 de euro, care ar fi intrat în conturile personale, și circa 70.000 de euro, sumă virată în conturile societății controlate de el. 

„Diferența de 100.000 de euro urma să fie primită pe parcursul derulării contractelor de servire masă, respectiv câte 10.000 de euro lunar, până la achitarea acestei sume.

De asemenea, inculpatul Vasiliu Bogdan ar fi urmat să primească un procent de 33% din profitul ce va fi obținut de societatea care urma să deruleze contractul cu C.S. Rapid, precum și plata unor «salarii» pentru inculpatul Radu Marian-Florin (n.red. – la data săvârșirii faptelor ocupa funcția de manager de transport în cadrul Clubului Sportiv Rapid) și o altă persoană apropiată de inculpatul Vasiliu Bogdan, în cuantum de 7.000 de lei, respectiv 3.500 de lei lunar, pentru aceeași perioadă”, se arată în comunicatul DNA.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Percheziții și pontaje false

De asemenea, conform unei înțelegeri încheiate între Vasiliu Bogdan și afaceristul câștigător al licitației, Radu Marian-Florin i-ar fi ajutat pe cei doi să deconteze sume de bani de la C.S. Rapid prin elaborarea unor pontaje care să indice că firma ar fi pus la dispoziția sportivilor din cadrul C.S. Rapid un număr mai mare de porții decât cel real.

„De asemenea, inculpatul Radu Marian-Florin ar fi acceptat să primească sume de bani ce fuseseră pretinse de Vasiliu Bogdan în schimbul atribuirii contractelor de închiriere cantină și restaurant aparținând CS Rapid și de furnizare masă pentru sportivii clubului.

La rândul său, inculpatul G.M.M. ar fi întocmit și semnat înscrisuri nereale care au fost folosite în cadrul CS RAPID în scopul de a atesta că ar fi fost organizate licitațiile pentru atribuirea către societatea sa a contractelor de închiriere cantină și restaurant aparținând CS RAPID și de furnizare masă sportivilor CS Rapid.

După atribuirea contractelor, în baza înțelegerii avute cu Bogdan Vasiliu și Radu Marian Florin, inculpatul G.M.M, a întocmit și semnat situații și facturi fiscale cu privire la servicii de servire masă supraevaluate”, a mai indicat DNA. 

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Amintim că procurorii DNA au efectuat în cursul zilei de joi, 24 octombrie, percheziții în cinci locații din București, Giurgiu și Ilfov. Una dintre descinderi s-a desfășurat la Clubul Sportiv Rapid.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI