Mai multe ţări europene afirmă că au în vedere un boicot diplomatic la Cupa Mondială de fotbal, organizată între 14 iunie şi 15 iulie în Rusia, în semn de solidaritate cu Regatul Unit care nu va trimite niciun oficial în Rusia, în plin scandal iscat de afacerea Skripal.
Primul ministru britanic Theresa May a anunţat săptămâna trecută că niciun ministru sau membru al familiei regale britanice nu va merge la Mondialul 2018, după otrăvirea fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei sale, pe care Londra o pune pe seama Moscovei.
Preşedintele polonez Andrjej Duda va fi şi el absent de la ceremonia de deschidere a competiţiei, pe 14 iunie. ”Ieri, preşedintele a luat decizia de a nu participa ca reprezentant al Poloniei la Cupa Mondială”, a declarat şeful său de cabinet, Krzysztof Szczerski, citat de Agerpres.
A venit apoi rândul ministrului islandez al Afacerilor externe care, potrivit canalului public RUV, a spus că-şi va consulta ”aliaţii” asupra unui eventual boicot diplomatic.
”Guvernul islandez nu a luat încă nici o decizie asupra unor posibile măsuri referitoare la atac, dar va continua (…) să-şi consulte vecinii şi aliaţii apropiaţi”, a indicat Ministerul Afacerilor externe într-un comunicat.
Suedia și Danemarca nu au luat încă nici o decizie
Purtătorul de cuvânt al Ministerului suedez al Afacerilor externe, Per Enerud, a declarat luni pentru AFP că ”există multe idei pe care le vom studia”, în timp ce omologul său danez a precizat că măsurile se află în studiu, dar că nu a fost luată încă nicio decizie.
Londra, Berlinul, Parisul şi Washingtonul au afirmat săptămâna trecută că responsabilitatea rusă ar fi singura explicaţie ”plauzibilă” pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal, o afirmaţie respinsă de Moscova, care îşi susţine nevinovăţia.
Londra a expulzat 23 de diplomaţi ruşi (din cei 59 prezenţi în Regatul Unit) şi a îngheţat contactele cu Rusia, care a luat măsuri identice în semn de represalii şi a ordonat închiderea British Council din Moscova.
CITEȘTE ȘI: FOTO și VIDEO | Gică Hagi, ipostază neașteptată alături de o femeie semi-dezbrăcată