Fostul ministru al Sportului, Gabriela Szabo, a explicat astfel: ”Domnul George Cosac m-a informat doar verbal despre producerea acestui incendiu. Nu am primit nici un raport informativ întocmit de federaţie privind acest eveniment nedorit. La rândul său, George Cosac, şeful FRT, în prezent şi preşedinte al CS Dinamo Bucureşti, a comentat, tot pentru sursa amintită: Incendiul a pornit de la o priză aflată în vestiarul amenajatorilor. Pagube au fost. Totul s-a plătit din bugetul propriu al federaţiei. Noi am înaintat un raport către minister privind pagubele dar, cum ştiam că deja primisem tot bugetul, nu ne aşteptam să mai obţinem ceva în plus, aşa că am găsit acea soluţie cu bugetul propriu”. Sala a fost construită în anii 70.

Marius Copil se plângea anul trecut, într-un interviu pentru SportNews, că toți jucătorii români se înghesuie în singura sală disponibilă în București și, din acest motiv, sunt nevoiți să se antreneze cu rândul! AICI, interviul.

Consideri că federația noastră putea face mai mult față de tine?
Da, se putea face mult mai mult! Și nu mă refer doar la mine, ci la noi, în general. Mă refer strict la nivel de federație. Noi avem un singur teren de hard în sală. Nu ne comparăm cu francezii sau cu nemții, dar nici așa cum suntem nu putem continua. Suntem 11-12 oameni care ne pregătim pe acest teren, mă refer la fete și la noi, băieții. Cum pot intra cu toții în sală, într-o singură zi, dacă se adună în România? Ne-ar trebui 5 terenuri în sală, 7 de zgură, o sală decentă. Nu am așteptări mari, ci vreau un nivel minim.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI