Surse apropiate antrenorului român susţin că reprezentanţii campioanei Ucrainei s-au interesat la Primăria Capitalei în ce condiţii Şahtior poate susţine pe ”Arena Naţională” din Bucureşti partidele considerate pe teren propriu.
”O decizie finală va fi luată în zilele următoare, când este aşteptat răspunsul Primăriei. Deocamdată, sunt cam 75 la sută şanse ca Şahtior să joace la Bucureşti în Liga Campionilor”, au dezvăluit sursele SportNews.ro.
Şahtior Donețk, calificată direct în grupele Ligii Campionilor, nu va putea juca pe teren propriu nici în campionatul intern. Echipa lui Mircea Lucescu va evolua pe stadionul lui Arsenal Kiev.