În urmă cu trei zile, fundaşul stelist, originar din Dej, a avut o întâlnire cu primarul Morar Costan.  Edilul a explicat pentru sursa citată care sunt opțiunile la ora actuală în ceea ce privește situația clubului de fotbal Unirea Dej:

 ”Așa cum am spus , astăzi (n.r. 17 decembrie), la ora 10:30, m-am întâlnit cu Paul Papp, cu dejeanul nostru, și am avut discuții despre viitorul fotbalului dejean. Eu cred că este benefic ca Papp să se implice pentru că el este un simbol, este un model pentru toți sportivii din Dej și nu numai. Papp, numai prin munca lui, a ajuns unde a ajuns și i-am spus și lui lucrul acesta. Practic, la ora aceasta, sunt două variante: Papp este dispus să preia clubul Unirea, bineînțeles după o discuție cu actualul deținător al clubului, sau, varianta a doua, să formeze el un club nou de genul Academiei lui Hagi, la noi să fie Academia de Fotbal Paul Papp. Eu, în calitatea mea de primar al Dejului, sunt pentru demararea lucrurilor și pentru viitorul sportului dejean. Urmează ca zilele viitoare să vedem exact ce o să se întâmple, dar cert este că Papp chiar își dorește să se implice și îi mulțumec pentru asta”, a declarat pentru Someșeanul.ro primarul Morar Costan.

O să vorbim după Sărbători, după data de 10 ianuarie. Atunci vom face dovada ca suntem un club fără datorii, decât cele care le-a lăsat domnul primar pe anul de activitate 2013-2014”, a declarat pentru Someșeanul.ro Mircea Itu, președintele clubului Unirea Dej.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI