Astfel, AS Roma a pierdut după loviturile de depratjare, scor 2-4, meciul disputat pe propriul teren în faţa mai modestei Spezia, locul 11 în Serie A.

În timpul regulamentar şi în cele două reprize de prelungiri, romanii şi-au dezamăgit fanii, nereuşind să marcheze. Mai mult, la loviturile de departajare, le-au ratat pe primele două, prin Pjanici și Dzeko, facilitând calificarea formaţiei Spezia în sferturile de finală.

Un sfert de finală inedit, Spezia urmând a juca împotriva echipei Alessandria, învingătoare cu 2-1, în „optimi”, în faţa echipei Genoa.La AS Roma, portarul Bogdan Lobonţ a fost rezervă.

Tot miercuri, Fiorentina a pierdut meciul de „acasă”, scor 0-1, cu trupa din Carpi. Un meci în care n-a contat diferenţa de 17 locuri dintre cele două echipe din Serie A, Fiorentina ocupând locul 2, în timp ce Carpi fiind pe 19!

La Fiorentina, portarul Ciprian Tătăruşanu a privit zbaterea în gol a colegilor săi de pe banca de rezerve. În sferturile de finală ale Cupei Italiei, Carpi o va întâlni pe învingătoarea din meciul Sampdoria – AC Milan.