Pe drumul spre Bucureşti, Cristi Borcea l-a sunat pe Mircea Rednic pentru a-i cere socoteală pentru prestaţia echipei. “Puriul” nu a căutat scuze şi a trecut direct la acuze, găsindu-l principalul vinovat chiar pe interlocutorul său. “După meciul cu Rapid, aveam doar trei zile să îi refac pe jucători şi să îi remontez. Tu i-ai luat în discotecă pe Moţi, Tamaş, Torje şi Cristea. Ei au fost cei mai slabi de pe teren!”, a spus antrenorul pe un ton răspicat. Când Borcea a început să îl certe pe tehnician, “Strâmbul” a pus punct convorbirii şi a adus în discuţie demisia.

După terminarea certei telefonice dintre cei doi, Nicolae Badea l-a sunat pe Rednic şi a reuşit să îl calmeze: “Nu e cazul să ne aruncăm cu noroi în ochi la nervi. Toţi suntem supăraţi. Hai să ne concentrăm pe Vaslui”, i-a transmis preşedintele.

 

INCIDENTE. Jandarmeria din Craiova a aplicat 7 amenzi contravenţionale în valoare totală de 4.450 de lei, în urma incidentelor petrecute la meciul Universitatea Craiova-Dinamo (2-0), soldate cu 11 răniţi uşor. Tamaş. Fundaşul echipei Dinamo, Gabriel Tamaş, a fost desfiinţat pe site-ul fanilor dinamovişti, dinamomania.net. Jucătorul este acuzat că îşi pierde nopţile prin cluburi, bea excesiv şi, nu în ultimul rând, joacă foarte prost. În discuţie sunt aduse şi problemele fotbalistului cu alcoolul: “L-am văzut la Million Dollars. Era şase dimineaţa şi Gabi era în pragul comei alcoolice. A venit Pulhac şi l-a luat”, a comentat unul dintre cititori.

MITITELU. Adrian Mititelu (foto), patronul Universităţii Craiova, a fost oprit de un echipaj de poliţie, miercuri dimineaţa, în ziua meciului cu Dinamo, pe motiv că a trecut pe culoarea roşie a semaforului. “M-au oprit doi agenţi de ordine, o femeie şi un bărbat. Mi-au spus că am trecut pe roşu. Eu nu cred că este adevărat. Au spus că îmi vor trimite proces-verbal”, a declarat patronul Ştiinţei.

REDNIC
. Ieri, Mircea Rednic a împlinit 47 de ani. Tehnicianul dinamovist nu a avut dispoziţia necesară pentru a-şi sărbători ziua de naştere, din cauza înfrângerii de la Craiova. Mai mult, “Puriul” şi-a băgat jucătorii în cantonamentul de la Săftica, unde îi va ţine până sâmbătă, când Dinamo joacă acasă cu FC Vaslui.

FURT.
Când jandarmii au dat cu gaze lacrimogene în sectorul dinamovist, fanii au fugit în înaltul tribunei pentru a putea respira. Vicenţiu Neagţ, directorul executiv al Universităţii Craiova, a venit la gardul pe care erau puse steagurile oaspeţilor cu intenţia de a fura, susţine dinamomania.net. Neagţ a luat ce a apucat: un banner cu chipul lui Marian Cozma.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News