“Când am plecat de la Galatasaray, i-am spus lui că e mincinos şi acesta este adevărul. Hagi a fost un jucător uriaş, dar atât… Ca antrenor şi ca om va fi întotdeauna mic. Nu mai există cale de împăcare între noi doi”, a spus bosniacul pentru ProTv. Acesta a vorbit şi despre meciul de sâmbătă de la Zenica: “O să fie un meci echilibrat, dar noi jucăm acasă, avem publicul de partea noastră şi trebuie să câştigăm. Va conta foarte mult aportul fanilor noştrii. Nu mă miră deloc dacă veţi veni să vă apăraţi. Dintotdeauna naţionala voastră a jucat un fotbal tacticizat, pe stilul italian. Un lucru e sigur în ceea ce ne priveşte: noi nu ştim să ne apărăm! Aşa că vom încerca să atacăm”.
Mijlocaşul lui Dinamo Moscova spune că Adrian Mutu e un adversar redutabil şi că pe colegul său de echipă, românul Adrian Ropotan, îl stimează. “Mutu e un superjucător! E important pentru voi faptul că va juca din nou, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla pe teren. Am vorbit cu Ropotan despre meciul dintre echipele noastre. Ropo e un băiat foarte OK, ne înţelegem foarte bine. M-a întrebat despre cum va fi atmosfera la Zenica, despre starea terenului…”, a dezvăluit Misimovici.
Sursa foto: Epa

 
 

Urmărește-ne pe Google News