Min. 22: Goool FC Botoșani. A marcat vașvari, după o fază de tot râsul.
A început meciul.
Etapa a 16-a din Liga I se încheie azi. De ziua naţională, campioana României, Steaua Bucureşti, se deplasează la Botoşani, pentru a da piept cu echipa din localitate.
Confruntarea, care va începe la ora 20.30, se anunţă una dificilă pentru echipa antrenată de Costel Gâlcă. Botoşănenii antrenaţi de Leo Grozavu le-au pus gând rău ”roş-albaştrilor”, dorind practic să încheie anul 2014 triumfător în faţa propriilor suporteri.
Conform monitorulbt.ro, jucătorii botoşăneni sunt conştienţi că nu au nimic de pierdut şi nu simt nicio presiune pe umerii lor. ”Sunt convins că toţi cei care vom intra pe teren, vom da tot ce avem mai bun şi vom face tot ceea ce depinde de noi ca să ieşim neînvinşi”, a declarat Gabriel Vaşvari.
Şi István Fülöp a declarat că este încrezător în şansele de a obţine un rezultat pozitiv contra Stelei şi a spus că fiecare jucător îşi doreşte să-şi treacă în palmares victoria contra ”roş-albaştrilor”. ”Fiecare fotbalist îşi doreşte să câştige contra Stelei şi vă asigur că noi suntem decişi să facem totul pentru a câştiga”, a declarat István Fülöp pentru sursa mai sus citată.
Pentru meciul de diseară, Leo Grozavu, antrenorul principal, nu va putea miza pe serviciile lui Cristian Danci, aceasta fiind singura absenţă din tabăra formaţiei locale, astfel că sunt întrunite toate premisele pentru un meci de 1X2.
Partida FC Botoşani – Steaua Bucureşti se va disputa luni cu începere de la ora 20.30. Meciul va fi transmis de LOOK TV şi livetext pe SportNews.ro.
CITEŞTE ŞI »> EXCLUSIV / INTERVIU cu Quenten, olandezul de la FC Botoşani: ”Sunt fan Ronaldinho”