VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Reprezentanţii Federaţiei Europene de Box (EUBC – European Boxing Confederation) şi cei ai Federaţiei Române de Box au dat ok-ul final pentru organizarea Campionatului European de Box pentru cadeţi, în perioada 17 – 26 iulie, în Sala Sporturilor “Traian” din Râmnicu Vâlcea. După ce au inspectat facilităţile de competiţie, antrenament, cazare şi masă, precum şi celelalte elemente de infrastructură, oficialii s-au declarat încântaţi de condiţiile excelente pe care le va oferi Râmnicul Vâlcea şi Băile Olăneşti şi celelalte staţiuni în care vor fi cazaţi cei aproximativ 300 de sportivi din 30 de ţări şi staff-urile lor, Vâlcea urmând a fi gazdă, cu prilejul acestui eveniment, unui număr total de peste 450 de persoane din ţară şi străinătate.

Box. România va organiza Campionatul European de cadeți la Râmnicu-Vâlcea

În cadrul conferinţei de presă organizată la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, directorul executiv din cadrul EUBC Alexandr Egorov a transmis salutul călduros adresat conducerii FRB şi gazdelor din partea preşedintelui Franco Falcinelli şi a subliniat că a rămas plăcut impresionat de condiţiile de care vor avea parte sportivii cu vârste de 13 şi 14 ani, care se vor afla, majoritatea, la prima lor competiţie oficială de acest nivel ce le va aduce şi experienţă internaţională. „Am rămas plăcut impresionați de organizarea Campionatului European de tineret, de aceea am decis să acordăm organizarea acestui eveniment României. Am vizitat Sala Traian, hotelurile din zonă și infrastructura existentă și totul este ok. Sper ca acest Campionat European să fie un succes pentru noi, boxul românesc și comunitatea locală”, a precizat oficialul EUBC.

Box. România va organiza Campionatul European de cadeți la Râmnicu-Vâlcea. Vasile Cîtea: „Ne dorim să fim din nou un punct important pe harta boxului european!”

Preşedintele FRB Vasile Cîtea le-a mulțumit autorităților locale pentru interesul arătat găzduirii evenimentului. „Ideea organizării acestui Campionat European la Râmnicu Vâlcea a apărut în urma unei discuții în Parlament cu domnul deputat Eugen Neață. La Vâlcea există condiții excelente și tradiție în box. Campionatul Național de cadeți de la Brezoi de săptămâna trecută ne-a confirmat așteptările, așa că avem premize pentru un eveniment internațional de succes. La Europene vor participa campionii naționali de la fiecare categorie. Este o șansă importantă pentru viitorul boxului românesc. Ne dorim să fim din nou un punct important pe harta boxului european”, a punctat președintele FR Box.

Box. România va organiza Campionatul European de cadeți la Râmnicu-Vâlcea. Sala Traian ar putea trece în administrarea primăriei

După ce anii la rândul, Sala Sporturilor Traian a fost martora unor performanțe de top pe plan internațional grație Oltchimului, arena ar putea intra în curând într-un proces de modernizare. Fost judoka participant la JO, primarul Mircia Gutău speră ca organizarea CE box cadeți să sensibilizeze autoritățile centrale ca Sala Sporturilor să intre mai rapid sub administrarea primăriei Rm.Vâlcea pentru a putea demara lucrările. “În calitate de fost sportiv de performanţă, ştiu cât de multe avantaje aduce organizarea unei competiţii de acest nivel. E una din formele cele mai elegante de îmbunătăţire a imaginii şi de sporire a atractivităţii zonei şi oraşului. Îmi doresc foarte mult să modernizăm Sala Sporturilor. Iată, în spatele acestui edificiu, la Arenele Traian, am reuşit să întocmim documentaţia şi să facem şi studiile, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă şi lucrările de renovare şi modernizare. Acolo am putut pentru că am avut terenul în administrare”, a declarat Mircia Gutău.

 
 

Urmărește-ne pe Google News