ComenteazăAtunci, românul a urcat în ring împotriva lui Aritz Pardal, la numai 27 de zile după ce fusese făcut KO în Malaga și la 62 de zile distanță după ce avusese aceeași soartă în Madrid.
Regulile din boxul spaniol sunt foarte clare și impun o pauză de minimum 56 de zile, pentru un pugilist care pierde o lupta înainte de gongul final, adică prin KO.
Spaniolii au demarat o anchetă în acest caz spectaculos și, până la soluționarea lui, românul este suspendat.
”Vasile este obosit de toată această polemică. Singurul pe care și-l dorește este să revină în ring pentru că are nevoie de bani. Este supărat că nu are voie să boxeze. Credem că e o nedreptate”, a declarat unul dintre apropiații românului.
Vasile Sandu, născut în 1983, a ajuns în Spania după ce a avut o carieră promițătoare în boxul amator românesc, motiv pentru care a și fost solicitat de iberici să lupte cu aproape toți tinerii aflați în ascensiune.
Vasile Sandu nu era un ”gușter” în România, câștigase ceva cupe și medalii
Conform lui Titi Tudor, antrenorul care i-a descoperit pe Leonard Doroftei și Adrian Diaconu, Sandu era acum un deceniu ani o mare speranță a boxului românesc: ”Pâi uitați-vă la palmaresul lui. A zis să încerce afară”.
Sandu a fost legitimat la Petrom Ploiești și, într-adevăr, are un palmares excelent. ”Papi boxează de la 13 ani, atunci a venit la sală. Are 180 de meciuri la amatori, dintre care 153 victorioase. Nu-mi explic ce-i cu KO-urile încasate”, rememorează Titi ”Prosop” (foto, alături de Marius Vasile Sandu, în 2011).
Sandu deține un titlu național de juniori (2000), e campion național de tineret (2003), are cinci titluri naționale de seniori (2003-2004, 2006-2008), trei Cupe ale României, Centura de Aur, plus un bronz european (2005).
Palmare Vasile Marius Sandu
Campionatul Național Juniori 2000 Locul I
Campionatul Național Juniori 2001 Locul II
Campionatul Național Tineret 2001 Locul II
Campionatul Național Seniori 2001 Locul II
Campionatul Național Seniori 2002 Locul II
Centura de Aur 2002 Locul II
Participant Campionatele Naționale Cuba 2002 Locul VI
Turneu Egipt 2003 Locul I
Campionatul Național Seniori 2003 Locul I
Campionatul Național Tineret 2003 Locul I
Turneu Egipt 2004 Locul II
Cupa României 2004 Locul I
Campionatul Național Seniori 2004 Locul I
Centura de Aur 2005 Locul I
Campionatul Național Seniori 2005 Locul II
Campionatul European Italia 2005 Locul III
Cupa României 2006 Locul I
Centura de Aur 2006 Locul III
Campionatul Național Seniori 2006 Locul I
Jocurile Francofone 2006 Locul V
Campionatul Național Seniori 2007 Locul I
Centura de Aur 2007 Locul II
Cupa României Seniori 2007 Locul I
Campionatul Național Seniori 2008 Locul I
Centura de Aur 2008 Locul II
Cupa României 2008 Locul I
Cupa României Seniori 2009 Locul I
Povestea lui Sandu este povestea a sute de pugiliști români ajunși ”carne de tun” în străinătate, în gale mai mult sau mai puțin oficiale. Totul pentru bani. Aceștia se lasă cu bună știință bătuți, deși au valoare pentru a câștiga anumite partide. Totul pentru ca adversarii să adune victorii în CV. Drept răsplată pentru că se lasă bumbăciți, românii primesc, la schimb, sume de bani care ajung până 500-600 de euro pentru un singur meci.
Zeci de pugilişti români urcă în ring, la diverse gale organizate în Austria, Italia, Spania şi Franţa, doar pentru a face figuraţie, releva o anchetă făcută de jurnalistul Adi Dobre în paginile cotidianului ”Evenimentul zilei” (AICI, articolul).
Acești pugiliști anonimi luptă afară fără să fie asiguraţi medical şi intră în ring în baza unor contracte ”de mână”. Se expun unor riscuri majore pentru câştiguri modice. Sacrifică orice: acceptă bătăi crunte, o reputaţie mizerabilă, combinaţii dubioase.
Goana după bani și figurație în rol de ”sac de box”
Înainte de 89, românii priveau boxul profesionist ca pe un fruct interzis. După Revoluţie, sătui să se mai bată la amatori doar pentru medaliile cu valoare sentimentală, mulţi pugilişti au ”sărit gardul“ la profesionism. Numai că, în proporţie de peste 95 la sută, ”profesioniştii” români nu sunt altceva decât ”carne de tun“ pentru alţi boxeri.
Fără exagerare, există o adevărată mafie în această lume” ”Traficul“ cu pugilişti români este comparat de federaţia de la Bucureşti cu traficul de carne vie! Mulţi dintre aceşti sportivi nici măcar n-au apucat să boxeze în România, debutând direct în ringurile din Occident. În 2008, s-a făcut ”recensământ“ al acestor nefericiţi. Numele lor apar pe site-ul boxrec.com, considerat cel mai bun în domeniu.
Pugiliştii aleg să meargă în străinătate pentru un câştig mediu de 100 de euro pe repriză. Cum partidele sunt programate, în general, pe durata a şase runde, se pot alege cu 600 de euro. Doar că puţini reuşesc să ducă o luptă până la capăt, iar banii sunt împărţiţi cu cei din anturajul lor.
Conform site-ului boxrec.com, în 2008, 95 de pugilişti români populau ringurile din întreaga Europă. Cei mai mulţi (11) sunt la categoria superuşoară (63,5 kilograme). Sorin Tănăsie (cocoş), Viorel Simion (superpană), Lucian Bute (supermijlocie) şi Adrian Diaconu (semigrea), sportivi care fac performanţă la profesionişti, sunt excepţiile care întăresc regula.
Românii sunt ruşinea circuitului. Spre exemplu, Alexandru Manea (categoria 90,7 kilograme). Acesta a urcat pentru prima oară într-un ring profesionist pe 30 septembrie 2000, la Rotterdam (Olanda). De atunci, a susţinut 49 de partide fără să câştige vreuna!
Marian Banciu (superpană) avea 39 de ani în 2008 şi nu a învins niciodată în cei 14 ani în care a boxat. Are în palmares 30 de înfrângeri, dintre care 25 prin KO, şi două meciuri egale!
Campionii înfrângerilor
Cei doi nu erau singurii pugilişti români care fac figuraţie în Europa. Iată și alte nume, precum și ”palmaresul” lor:
Bogdan Strătilă (supermijlocie – zero victorii, 21 de înfrângeri)
Florin Duţă (mijlocie – o victorie, 14 înfrângeri)
Mihai Căciulă (semimijlocie – 20 de înfrângeri, un meci egal)
Vasile Ene (superuşoară – 15 înfrângeri)
Constantin Stan (pană – 26 de înfrângeri şi două egaluri)
Cristian Nicolae (supercocoş – o victorie, 42 de înfrângeri) sunt tot atâtea exemple de români care se lasă altoiţi pentru bani.
”Eu, ca fost pugilist profesionist, nu pot să-i condamn. Ce să le zic? «Nenorociţilor, de ce aţi plecat?». Au familii acasă şi copii de crescut!“,
Leonard Doroftei, fost campion mondial la profesionism, în 2008
Confesiunea lui Bereşoaie: ”Trebuia să mă las bătut“
Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, este la curent cu această situaţie, pe care o cataloga drept dezastruoasă.
”Astfel de oameni ne fac de râs!“, spunea Obreja.
”Mulţi dintre impresari se folosesc însă de acte false. Inclusiv semnătura mea a fost falsificată. Sunt pugilişti care îşi iau licenţa pe blat, din Luxemburg, de exemplu, astfel încât nu îi poţi controla“, descria fostul şef al FRB acest circuit paralel.
În majoritatea situaţiilor, boxerii primesc ”indicaţii preţioase” înainte de meci.
Practic, competiţia este trucată încă de la vestiare. Regretatul Marcel Bereşoaie a recunoscut că primea bani, ca să mănânce bătaie pe ringurile din fosta Iugoslavie.
”La un moment dat, m-am supărat. Adversarul cu care m-am bătut era un pămpălău. Nici garda nu ştia s-o ţină ca lumea. N-am mai răbdat şi i-am tras una de l-am lăsat lat. Apoi am plecat din ring! N-am mai luat niciun ban pentru acea luptă, fiindcă trebuia să mă las bătut“, povestea Bereşoaie.