ACTUALIZARE 23 decembrie. „Contrar unor informaţii scoase de presă, vreau să clarific faptul că Adonis este treaz, el a fost scos din coma indusă”, a afirmat Simone God. Ea a adăugat că pugilistul se recuperează având sprijinul familiei sale şi al personalului medical.
Stevenson, în vârstă de 41 ani, şi-a pus în joc, la începutul lunii, pentru a zecea oară titlul cucerit în iunie 2013 în faţa americanului Chad Dawson. El nu a reuşit să-i facă faţă însă lui Gvozdik, medaliat cu bronz la JO 2012 de la Londra, care a dominat lupta, desfăşurată la Quebec, de la un capăt la altul.
Ucraineanul l-a trimis la podea în repriza a 11-a pe Stevenson, care a ajuns pe propriile picioare la vestiare, unde starea s-a a început să se deterioreze rapid, fiind transportat de urgenţă la spital, unde i-a fost indusă coma.
Incidentul s-a adăugat unui an 2018 deja dificil pentru boxul din Canada, după ce doi pugilişti din această ţară, Tim Hague şi David Whittom, au decedat în urma unor KO-uri suferite în ring.
ACTUALIZARE 6 decembrie. Adonis Stevenson luptă pentru viața sa într-un spital din Quebec. Site-ul canadian Journaldequebec.com l-a citat Dr. Alexis Turgeon, de Spitalul de l’Enfant-Isus: ”Starea sportivului e stabilă, dar critic. E într-o comă profund indusă. A suferit o leziune gravă a creierului și, foarte probabil, va rămâne cu sechele”.
Atletul respiră artificial.
Turgeon a confirmat că pacientul a suferit o intervenție chirurgicală pe creier sâmbătă seara.
–––-
Spitalul a precizat totodată că pugilistul se află sub „sedare controlată”, iar starea sa rămâne „stabilă”
Stevenson, în vârstă de 41 ani, şi-a pus în joc pentru a zecea oară titlul cucerit în iunie 2013, în faţa americanului Chad Dawson. El nu a reuşit să-i facă faţă însă lui Gvozdik, medaliat cu bronz la JO 2012 de la Londra, care a dominat lupta de la un capăt la altul.
Ucraineanul l-a trimis la podea în repriza a 11-a pe Stevenson, care a ajuns pe propriile picioare la vestiare, unde starea s-a a început să se deterioreze rapid, fiind transportat de urgenţă la spital.
Acest incident se adaugă unui an 2018 deja dificil pentru boxul din Canada, după ce doi pugilişti din această ţară, Tim Hague şi David Whittom, au decedat în urma unui KO-uri suferite în ring.
Pugilistul canadian de origine haitiană, supranumit „Superman”, ar fi vrut să boxeze în 2012 cu Lucian Bute, campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF. Adonie îl are ca promotor pe Yvon Michel, cu care a lucrat și Lucică la InterBox. ”Mister KO” l-a ales însă pe britanicul Carl Froch și a cedat centura mondială.