Tyson Fury (27 de ani), campionul mondial al greilor, este cunoscut drept gură bogată. Britanicul ține morțiș să reconfirme periodic această caracterizare, dovadă fiind ultimul atac “sub centură” îndreptat împotriva ucraineanului Vladimir Klitschko (40 de ani), viitorul adversar din ring.
Tyson Fury și Vladimir Klitschko se vor înfrunta pe 9 iulie, la Manchester. Meciul reprezintă revanșa celui disputat în luna noiembrie a anului trecut, încheiat cu victoria la puncte a lui Fury, care a devenit noul campion mondial al greilor.
Tyson Fury a avut grijă să zgândărească orgoliul rivalului ucrainean, oricum rănit de înfrângerea suferită în 2015. Într-o scurtă postare pe contul personal de Twitter, britanicul a reușit performanța să-l jignească de trei ori pe Klitschko.
“Klitschko, ești un laș, o păsărică bătrână și plictisitoare. Pregătește-te să cazi, bitschko”, a scris Tyson Fury pe site-ul de socializare amintit. Britanicul a sugerat astfel că în confruntarea din 9 iulie îl va trimite la podea pe Vladimir Klitschko.
Acesta nu este primul atac al lui Tyson Fury la adresa lui Vladimir Klitschko. ”Sunt gras ca un porc și am chef să stau cu picioarele pe masă și să mănânc ciocolată, dar chiar și așa te voi bate”, i-a spus britanicul ucraineanului în timpul conferinței de presă de săptămâna trecută.