”Simt că Ronald Gavril are un stil potrivit pentru ca să-mi demonstrez calitățile, cum am făcut-o cu Rogelio Medina. Ca parteneri de sparring am avut și bătăuși și boxeri. Orice stil va boxa în acea noapte, voi fi pregătit pentru el”, a afirmat Benavidez într-o declarație de presă.
Pe 20 mai, Benavidez l-a învins prin KO tehnic în repriza a opta pe Rogelio Medina, în Laredo (Texas), în ultimul din cele 18 meciuri susținute. Mexicanul Medina avea atunci un palmares de 37 de victorii și 7 înfrângeri.
Benavidez a mărturisit că are în general cantonamente lungi: ”Îmi iau doar o săptămână liberă după fiecare meci, iar apoi revin la antrenamente. În primele săptămâni este doar un pic de mișcare, iar apoi ușor începem antrenamente mai grele. Pentru acest cantonament, cred că am avut o lună jumătate, două de pregătire”.
David ”El Bandera Roja” Benavidez se antrenează la The Summit Gym din Big Bear, California, cu tatăl său, Jose Benavidez Sr. La aceeași sală s-a pregătit și fratele său Jose Benavidez Jr, fost campion interimar WBA la categoria superușoară.
David Benavidez are șansa să devină cel mai tânăr campion mondial din istorie la supermijlocie, dar și cel mai tânăr campion mondial la zi, indiferent de categorie.
Ronald Gavril (18 victorii, 1 înfrângere) și David Benavidez (18 victorii, nicio înfrângere) se vor înfrunta vineri, în meci pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, într-o gală programată la Hard Rock Hotel & Casino din Las Vegas.
Ronald Gavril – Trebuie să fac totul ca să plec cu centura de campion
”Mă simt foarte bine și sunt foarte mulțumit de cum a decurs totul în timpul cantonamentului. Este o oportunitate pentru care am muncit foarte mult și cu siguranță nu o voi lăsa să-mi scape. Știu că totul trebuie să fie la sută la sută în noaptea meciului și mă forțez să fiu gata să fac totul ca să plec cu centura de campion”, a afirmat Gavril, într-o declarație de presă.
Ronald ”The Thrill” Gavril, component al Mayweather Boxing Club din Las Vegas, a vorbit și despre adversarul său de vineri: ”Benavidez este un tip puternic, care are multă susținere, dar nu voi lăsa nimic care să mă distragă de la pregătire. Eu și antrenorul meu vom avea o tactică foarte bună pentru el. Știu că vrea să fie activ și să mă sufoce, dar îi vom arăta toate părțile boxului meu”.
Gavril (31 ani), care a boxat șase ani la amatori, este antrenat de Eddie Mustafa Muhammad (65 ani), fost campion mondial WBA la semigrea, retras din activitate în 1988, cu un palmares de 50 de victorii (39 KO), 8 înfrângeri și un meci egal.
”Ronald a făcut un sparring cu principalul challenger la titlul IBF la supermijlocie, Jose Uzcategui. Ne-a oferit un antrenament bun, este un bun luptător. De asemenea, am făcut sparring și cu Badou Jack câteva runde. Avem o grămadă de băieți cu care lucrăm”, a precizat Eddie Mustafa Muhammad.
Badou Jack, colegul lui Gavril la Mayweather Boxing Club, este fostul deținător al centurii WBC la supermijlocie, dar a lăsat titlul vacant urcând în categorie.
Antrenorul lui Ronald Gavril a comentat și postura de favorit a lui Benavidez, afirmând că statutul de outsider îi convine elevului său.
”Vorbesc despre Benavidez de parcă este King Kong. Dar e bine, e perfect! Ronald este un boxer care lovește, se poate adapta. Aceasta este cheia meciului. Are o bogată experiență la amatori. Este oportunitatea noastră. Am discutat de mai mult timp acest lucru, iar Ronald este într-un punct în care e pregătit… Va fi un meci mare!”, a subliniat Eddie Mustafa Muhammad.
Ronald Gavril (18 victorii, 1 înfrângere) și David Benavidez (20 ani, 18 victorii, nicio înfrângere) se vor înfrunta vineri, în meci pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, într-o gală programată la Hard Rock Hotel & Casino din Las Vegas.
sursa: Agerpres