Sentinţa mai poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanţa. Prin hotărârea magistraţilor, Ionuţ Gheorghe este obligat să plătească aproximativ 21.000 de lei drept daune civile şi 100.000 de euro – daune materiale.

Ionuţ Gheorghe a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, ca urmare a accidentului petrecut pe 15 octombrie 2006 şi soldat cu moartea a două persoane.

Evenimentul rutier s-a petrecut la intrarea în localitatea Ovidiu. Din cauza vitezei, el a pierdut controlul volanului, a intrat într-un parapet, s-a dat peste cap şi a pătruns pe contrasens, lovind o maşină în care se aflau trei persoane. În urma impactului, o femeie de 35 de ani şi fiica sa de numai 13 ani şi-au pierdut viaţa, după ce autoturismul Dacia papuc în care se aflau a fost lovit în plin de BMW-ul condus de boxerul constănţean.

 
 

Urmărește-ne pe Google News