Gurrola a fost trimis la podea încă din prima repriză a meciului, cu o puternică lovitură de stânga la corp. În runda a cincea, după ce românul a avut ceva probleme la început, l-a trimis din nou la podea pe mexican în urma unei combinații, după care meciul a fost oprit de arbitru când Gurrola a fost făcut knock-down pentru a treia oară, potrivit presei canadiene.

36 de victorii în 40 de meciuri la profesioniști

Jo Jo Dan (35 ani), pe numele său real Ionuț Dan Ion, a disputat al 40-lea său meci la profesioniști, obținând a 36-a victorie (19 KO), pe lângă cele patru înfrângeri (2 KO).

Gurrola (29 ani) are în palmares 23 de victorii (11 KO), 11 înfrângeri (4 KO) și 3 egaluri.

Inițial, Jo Jo Dan trebuia să boxeze cu alt mexican, Aaron Herrera, în vârstă de 28 de ani, care are 31 de victorii (20 KO), 6 înfrângeri (3 KO) și un meci egal la profesioniști.

În gala de la Montreal a luptat și americanul de origine română Bruno Bredicean, care a bifat a opta sa victorie la profesioniști în tot atâtea meciuri, după ce a câștigat la puncte în fața mexicanului Jose Manuel Mares.

Bredicean, originar din Cape Coral (Florida), locuiește acum și se antrenează la Montreal.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News