Boxerul român Jo Jo Dan, fost challenger la titlul mondial IBF, va susține un meci împotriva americanului Jarrett Hurd, pugilist încă neînvins la profesioniști, pe 12 noiembrie, la Centrul Liacouras din orașul american Philadelphia, anunță presa nord-americană, citată de Agerpres.

Meciul se va desfășura în 10 reprize, în cadrul unei gale care programează și alte întâlniri interesante.

Ionuț Dan, cunoscut ca Jo Jo Dan, în vârstă de 35 de ani, are un bilanț de 35 de victorii, dintre care 18 înainte de limită, și trei înfrângeri. Jarrett Hurd are 26 de ani și a câștigat toate cele 18 meciuri disputate până acum, 12 victorii fiind prin KO.

Jarrett Hurd ţinteşte centura de campion mondial

Hurd ar fi trebuit inițial să-și încrucișeze mănușile cu mexicanul Jorge Cota, însă acesta a renunțat din motive medicale, fiind supus unei apendicectomii.

Hurd este profesionist din 2012 și se poate lăuda că a învins trei adversari care nu cunoscuseră înfrângerea până să-l întâlnească în ring. Printre aceștia sunt compatrioții săi Frank Galarza, în 2015, și Oscar Molina, în luna iunie. Meciul de pe 12 noiembrie ar trebui să însemne pentru el o nouă etapă către o confruntare având ca miză centura de campion mondial.

Jo Jo Dan a câştigat ambele meciuri susţinute în SUA

Jo Jo Dan, stabilit în Canada (Quebec), a câștigat cele două meciuri pe care le-a disputat până acum în SUA. După ce a trecut la profesioniști, în 2004, el nu a pierdut primele sale 26 de meciuri la profesioniști. În bilanțul său figurează două victorii impresionante în fața canadianului Kevin Bizier.

În martie anul trecut, Jo Jo Dan a fost învins la Sheffield (Anglia) de britanicul Kell Brook, pe atunci deținătorul titlului, într-un meci pentru centura mondială IBF.

În ultimul său meci, el l-a învins la puncte pe veteranul polonez Rafal Jackiewicz.

 
 

Urmărește-ne pe Google News