Benavidez (20 ani) a fost văzut învingător de doi arbitri-judecători, cu 116-111 și 117-111, în timp ce Gavril a fost creditat ca învingător de altul, cu 116-111.
David Benavidez, care a obținut a 19-a sa victorie la profesioniști din tot atâtea meciuri (17 KO), a devenit cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria supermijlocie, dar și cel mai tânăr campion mondial la zi, indiferent de categorie.
Prima repriză a fost una de tatonare, după care Gavril a fost ceva mai activ, însă Benavidez a condus ostilitățile în următoarele runde. Românul a revenit treptat în meci și a deținut inițiativa în rundele de la mijlocul confruntării. Bendavidez a dat semne de reviriment în rundele 10 și 11, în aceasta din urmă punându-l în reală dificultate pe boxerul băcăuan. În ultima rundă, pe fondul dominării lui Benavidez, Gavril l-a surprins cu o lovitură de stânga la figură și l-a trimis pe american la podea, acesta fiind numărat de arbitru.
Ronald ”The Thrill” Gavril (31 ani) a suferit a doua sa înfrângere la profesioniști, având 18 victorii (14 KO).
Titlul WBC la supermijlocie fusese lăsat vacant de Badou Jack, colegul lui Gavril la Mayweather Promotions, care a urcat în categorie.
Ronald Gavril a ratat șansa de a deveni al cincilea boxer român campion mondial la profesioniști, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu, informează Agerpres.
Citește și: LIVE TEXT. Tecău și Rojer au câștigat titlul în proba de dublu masculin de la US Open. Românul, al treilea titlu de Mare Șlem al carierei / GALERIE FOTO