Audierea boxerului britanic Tyson Fury de către comisia antidoping din Insulă, după ce sportivul a fost depistat pozitiv la nandrolon în primăvara anului 2015, a fost amânată “pe termen nedefinit”. Motivul? Depresia care l-a afectat pe fostul campion mondial al greilor.

Tyson Fury este prea afectat din punct de vedere psihic, pentru a putea răspunde întrebărilor pe care i le-ar fi pus membrii comisiei antidoping. “Starea lui nu permite audierea”, a declarat Lewis Power, avocatul lui Fury, pentru Sport Bild. Acesta a mai precizat că sportivul beneficiază de tratament de specialitate.

A fost depistat pozitiv și la cocaină

Tyson Fury a câștigat centura de campion mondial al greilor pe 28 noiembrie 2015, după ce l-a învins pe Vladimir Klitschko la Düsseldorf (Germania). Ulterior, britanicul a fost de acord cu disputarea revanșei, pe care a amânat-o însă de două ori, renunțând la centurile WBO și WBA.

Tyson Fury a fost depistat pozitiv la nandrolon în primăvara lui 2015 și riscă o suspendare de patru ani. În plus, britanicul a fost depistat pozitiv la cocaină în septembrie 2016, ceea ce a determinat federația britanică să-i retragă licența de luptător.

 
 

Urmărește-ne pe Google News