”E timpul nostru! Avem şapte paşi de făcut şi trebuie să urcăm treptat. Primul pas este cel cu Croaţia”, a declarat Scolari, în cadrul unei conferinţe de presă.
Convins că echipa sa e pregătită să se impună pe propriul teren, tehnicianul brazilian a avut numai cuvinte de laudă la adresa starului Barcelonei, Neymar: ”Dacă îl aveam pe Neymar ca adversar, ar fi trebuit să fac multe lucruri. Dacă era în tabăra cealaltă, mi-aş fi făcut foarte multe gânduri peste noapte. Când ai în faţă un fotbalist de un asemenea nivel, trebuie să elaborezi ceva”.
La rândul său, Neymar, omul de care se leagă toate speranţele gazdelor, a făcut show la ultimul antrenament şi a reuşit să marcheze trei goluri. Decarul vrea ca Brazilia să câştige a şasea oară Cupa Mondială:
”Aşa cum spune Scolari, e timpul! E timpul ca brazilienii să spere, iar eu sper să-mi ajut echipa în cel mai bun mod posibil. Nu vreau să fiu cel mai bun jucător al turneului sau golgheter, vreau doar să fiu campion cu echipa mea”.
Pregătit să dea marea lovitură, Neymar a dezvăluit numele jucătorilor brazilieni care l-au ghidat în carieră: ”Romario şi Ronaldo au fost aşii care m-au inspirat în fotbalul mondial. Îmi amintesc des de Mondialul din 2002. Ştiu că m-am tuns ca Ronaldo şi am plecat să sărbătoresc la casa bunicii mele”.
Carlos Alberto Parreita, directorul tehnic al naţionalei Braziliei, merge pe mâna lui Neymar la acest Campionat Mondial. ”Îl vezi aici, la antrenament, în fiecare zi, şi pare aşa de relaxat. N-ai crede niciodată că e pe cale să participe la Cupa Mondială din Brazilia, că lumea aşteaptă de la el să fie cel mai bun”, a spus oficialul sud-american pentru fifa.com.
Brazilia face parte din Grupa A a Campionatului Mondial, alături de Croaţia, Mexic şi Camerun.