În ciuda faptului că are 43 de ani (vârstă pe care a împlinit-o sâmbăta trecută), portarul Faryd Mondragon a fost inclus în lotul Columbiei pe care selecţionerul Jose Pekerman l-a deplasat la Cupa Mondială din Brazilia. Mai mult, portarul care a fost antrenat la Galatasaray de Mircea Lucescu şi de Gheorghe Hagi a intrat şi pe teren la Mondialul din Brazilia!

Mondragon a evoluat în poarta Columbiei în ultimele şase minute ale partidei pe care sud-americanii au câştigat-o, marţi seară, cu scorul de 4-1 în faţa Japoniei, în ultima etapă din Grupa C a Campionatului Mondial de fotbal 2014. La cei 43 de ani ai săi, goal-keeper-ul a devenit cel mai vârstnic jucător care a evoluat vreodată la un Mondial! Precedentul record de acest gen îi aparţinea camerunezului Roger Milla, care a jucat la turneul suprem din 1994, din SUA, la vârsta de 42 de ani, o lună şi 18 zile.

”Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu doi sau cu trei ani că voi juca la Mondialul din Brazilia, nu l-aş fi crezut. Nu mi-e ruşine că am intrat pe teren, dimpotrivă. Selecţionerul Jose Pekerman a făcut ca visul meu să devină realitate. Nu mă simt deloc obosit, ba chiar am simţit acea adrenalină specifică unui turneu final în momentul în care am intrat pe teren”, a declarat Faryd Mondragon.

Portarul Mondragon a doborât recordul lui Roger Milla

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
FANATIK.RO
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Observatornews.ro
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI