Deonise Fachinello Cavaleiro
Jucătoarea de 1,80 m şi 73 kg va sosi la CSM de la Hypo Viena. Leon, Itxako (Spania), Hypo (2008-2009, 2012-2014), Le Havre (Franţa) e traseul lui “Deo”, născută din părinţi cu origini italiene.
E handbalistă de la 15 ani: “M-a dus sora mea, Carlise. Întâi am fost portar. Eram săraci, am semnat primul contract pentru studii, casă şi trei mese pe zi. Abia aştept să învăţ despre cultura voastră, a românilor. Sper să reuşim şi câştigarea Ligii Campionilor”, a spus jucătoarea, care este căsătorită cu Adriano, fost handbalist.
Deonise Cavaleiro (30 de ani), aici pozând în scopuri caritabile pentru agenţia sa de impresariat, 8one
Alexandra Priscilla do Nascimento
Extrema de 1,79 m şi 66 kg va veni în Maramureş de la Hypo Viena. A început handbalul la 10 ani, la 18 ani era deja în naţională, iar patru ani mai târziu marca de 18 ori la JO de la Atena. Căsătorită cu handbalistul chilian Patricio Martinez, “Ale” e stabilită de peste zece ani în Austria.
În 2003, la 20 de ani, semna cu Hypo. “A fost şocant: am părăsit o favelă din Sao Paulo, metropolă cu peste 12.000.000 de suflete, pentru micuţul Grossenzersdorf, de lângă Viena, cu doar 9.000 de locuitori. Nu vorbeam nici engleză, nici germană, dar am izbândit”.
Pasionată de modă şi de fotografie, a apărut în reviste de modă şi nu numai.
În 2012 a fost declarată cea mai bună jucătoare din lume, iar Poşta braziliană a tipărit o serie cu imagini ale sportivei.
Alexandra do Nascimento (32 de ani), pozând pe malul Atlanticului