BRD Bucharest Wheelchair Tennis 2017, cel mai tare turneu de tenis pentru persoanele în scaun cu rotile. Lupta celor care nu se lasă învinși / GALERIE FOTO & VIDEO
Federația Română de Tenis a făcut oficiile de gazdă, ieri, la Centrul Național de Tenis, pentru BRD Bucharest Wheelchair Tennis 2017, turneu din circuitul ITF aflat la edița cu numărul 3.
George Cosac, președintele FRT, i-a avut alături pe cei mai buni 3 jucători de tenis în scaun cu rotile din România, Mihai Gaiță, Ionuț Filișan și Alexandru Crăciun. Primii doi își permit și un antrenor, Alexandru Berbec, 32 de ani, un jucător din generația lui Horia Tecău, Florin Mergea și Adrian Ungur.
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
::placeholdeR–>
România are, în total, 15 jucători de tenis de câmp. Cei mai curajoși și mai valoroși dintre ei bat la să intre în Top 100 mondial. ”Mulți oameni cu dizabilități refuză să iasă din casă, refuză să lupte”, explică Mihai Gaiță modul cum interpretează viața un om lovit puternic de soartă. În Anglia, spre exemplu, turneele de acest gen sunt transmite în direct la TV. La noi, popularizarea este timidă. Sponsorii nu se înghesuie, doar curioșii dau târcoale terenurilor.
Mingea, prinsă la spițele scaunului!
Dar, viața în scaun cu rotile poate fi plăcută, dacă te convingi că ai pentru ce să trăiești. De 4 ori pe săptămână, jucătorii români imobilizați în scaun vin la Centrul Național de Tenis și dau din brațe cu folos. Viața lor este mai grea decât a oamenilor normali. Provocarea concursurilor le întreține însă flacăra speranței.
::placeholdeR–>
Scaunul este unul aparte. Jucătorul este prins cu chingi care îl ajută să-și mențină controlul. Roțile sunt înclinate sub un anumit unghi, iar un dispozitiv cu rotiță, montat în partea din spate, are rol stabilizator, astfel încât să nu provoace răsturnarea jucătorului, atunci când servește. Tenisul în cărucior are riscurile lui. Jucătorii pot cădea, la viteze mari și la întoarceri bruște. ”Cele mai dese accidentări sunt la nivelul coatelor și la nivelul umărului”, relevă Ionuț Filișan.
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Un scaun cu rotile special amenajat pentru tenis se vinde cu 4-5.000 de euro. Jucătorii din Top 10 mondial sunt la alt nivel, având echipamente performante.
Un scaun costă între 10.000 și 12.000 de euro. Selecția naturată decide, uneori, învingătorul. Diferențele dintre diversele tipuri de dizabilități ale jucătorilor sunt semnificative. Sunt două categorii: Divizia universală și Open Division.
Dar, băieții nu se plâng de fel și nu renunță niciodată. Sunt oameni cu voință de fier, indivizi mai curajoși și mai fericiți în misiunea lor decât cei întregi la trup, dar cu sufletul și mintea ciuruite de orgolii și de frustrare.