ComenteazăFederația Română de Tenis a făcut oficiile de gazdă, ieri, la Centrul Național de Tenis, pentru BRD Bucharest Wheelchair Tennis 2017, turneu din circuitul ITF aflat la edița cu numărul 3.
George Cosac, președintele FRT, i-a avut alături pe cei mai buni 3 jucători de tenis în scaun cu rotile din România, Mihai Gaiță, Ionuț Filișan și Alexandru Crăciun. Primii doi își permit și un antrenor, Alexandru Berbec, 32 de ani, un jucător din generația lui Horia Tecău, Florin Mergea și Adrian Ungur.
Au controale antidoping!
32 de jucători se luptă pentru un premii de 3.000 de dolari, potrivit tabloului de concurs. Cel mai valoros jucător venit în România este spaniolul Francesc Tur, favorit 4 și fost număr 20 mondial. Tur a câștigat, săptămâna trecută, turneul de la Curtea de Argeș, și este decis să ia marele pot (400 de dolari) și la competiția din Capitală.
Cum este tenisul practicat de persoanele cu dizabilități? Ca reguli, o singură schimbare importantă, ca mod de implicare – special. ”Din punct de vedere al regulamentului, singura diferență este că mingea poate cădea de două ori, înainte de a fi lovită. În rest, racheta are aceleași dimensiuni, mingea cu care se joacă nu diferă cu nimic de cea din circuitele ATP și WTA. Și fileul este la înălțimea standard”, afirmă jucătorii. ”Avem inclusiv control antidoping”, șochează Filișan.
România are, în total, 15 jucători de tenis de câmp. Cei mai curajoși și mai valoroși dintre ei bat la să intre în Top 100 mondial. ”Mulți oameni cu dizabilități refuză să iasă din casă, refuză să lupte”, explică Mihai Gaiță modul cum interpretează viața un om lovit puternic de soartă. În Anglia, spre exemplu, turneele de acest gen sunt transmite în direct la TV. La noi, popularizarea este timidă. Sponsorii nu se înghesuie, doar curioșii dau târcoale terenurilor.
Mingea, prinsă la spițele scaunului!
Dar, viața în scaun cu rotile poate fi plăcută, dacă te convingi că ai pentru ce să trăiești. De 4 ori pe săptămână, jucătorii români imobilizați în scaun vin la Centrul Național de Tenis și dau din brațe cu folos. Viața lor este mai grea decât a oamenilor normali. Provocarea concursurilor le întreține însă flacăra speranței.
Jucătorii în scaun cu rotile chiar sunt speciali. Fie și pentru că nu sunt deloc comozi, deși statutul le-ar permite obținerea de oarece facilități. În timpul jocurilor, își recuperează singuri mingile împrăștiate pe suprafața cărămizie. Fără ajutorul copiilor de mingi, sferele galbene se prind de către sportivi între spițele căruciorului. Riscul există și nu e de neglijat: ”Dacă îți cade mingea prima dată, în timpul schimburilor, primești avertisment. A doua oară, pierzi punctul”. Și arbitrii lipsesc în fazele incipiente ale întrecerilor. Își fac apariția doar la semifinale și la finală, iar litigiile dintre jucători sunt analizate de arbitrul principal, care este chemat de urgență. Costurile ar fi prea mari, iar astfel de turnee se organizează cu sume reduse.
Scaunul este unul aparte. Jucătorul este prins cu chingi care îl ajută să-și mențină controlul. Roțile sunt înclinate sub un anumit unghi, iar un dispozitiv cu rotiță, montat în partea din spate, are rol stabilizator, astfel încât să nu provoace răsturnarea jucătorului, atunci când servește. Tenisul în cărucior are riscurile lui. Jucătorii pot cădea, la viteze mari și la întoarceri bruște. ”Cele mai dese accidentări sunt la nivelul coatelor și la nivelul umărului”, relevă Ionuț Filișan.
Un scaun cu rotile special amenajat pentru tenis se vinde cu 4-5.000 de euro. Jucătorii din Top 10 mondial sunt la alt nivel, având echipamente performante.
Un scaun costă între 10.000 și 12.000 de euro. Selecția naturată decide, uneori, învingătorul. Diferențele dintre diversele tipuri de dizabilități ale jucătorilor sunt semnificative. Sunt două categorii: Divizia universală și Open Division.
Dar, băieții nu se plâng de fel și nu renunță niciodată. Sunt oameni cu voință de fier, indivizi mai curajoși și mai fericiți în misiunea lor decât cei întregi la trup, dar cu sufletul și mintea ciuruite de orgolii și de frustrare.