Unsprezece titluri la simplu a adunat Gilles Simon în circuitul profesionist, iar dintre acestea trei au fost câștigate la București, în 2007, 2008 și 2012. Deloc surprinzător că francezul mărturisește că îi face plăcere să joace pe zgura de la Arenele BNR.
A făcut-o și miercuri, în turul 2, când l-a învins (2-6, 6-3, 6-3) pe Victor Hănescu. El a recunoscut că n-a fost deloc simplu, mai ales că de data aceasta n-a avut publicul de partea lui. Totuși, după meci, când presiunea dispăruse, Simon s-a ținut de glume: „Pot să-mi iau și pașaport românesc! Mă simt bine aici. Am câştigat multe meciuri aici, cele mai multe în afara Franței, iar publicul m-a susţinut tot timpul. Și acum au fost spectatori care au făcut-o. Asta îmi dă puterea necesară să joc aici în continuare și simt că pot juca la nesfârșit la acest turneu. În fiecare an, îmi propun să învăț câteva cuvinte în limba română. Trebuie să mă pregătesc și, poate mâine, poimâine, o să vă fac o surpriză”, a declarat Simon.
Aflat pe locul 28 în lume, francezul a recunoscut că meciul cu Hănescu, o reeditare a finalei din 2008, a fost unul dificil. „Victor are un stil de joc frumos. Dacă îl laşi să joace, joacă bine. Te trimite stânga-dreapta. Începutul meciului a fost foarte strâns, iar Victor m-a dominat. A trebuit să joc rapid, să nu îl las să controleze jocul. A fost greu să joc acest tenis bun de care aveam nevoie pentru a-l învinge pe Victor, pentru că nu jucasem bine în ultima perioadă”, a recunoscut Simon.
Adversar al său în „sferturi”, cehul Lukas Rosol se află pe locul 43 ATP. În turul 2, el l-a învins cu 6-2, 6-4, pe finlandezul Jarkko Nieminen, locul 54 ATP şi cap de serie numărul 8. „Îmi place să joc împotriva lui Rosol, însă dacă va avea un joc solid mă va distruge ca anul trecut. Voi încerca să nu fac aceleași greșeli pe care le-am făcut în trecut, contra lui. Îmi place foarte mult jocul său. Este dificil, dar știu cam la ce să mă astept”, a concluzionat francezul.