4531-290824-duc.jpg

Libertatea: Brigitte, tu ai fost prima care a aflat că Helmuth este noul preşedinte al Stelei…
Brigitte Duckadam: Da. Tata m-a sunat imediat. Era bucuros, a fost visul lui să devină preşedintele unui club puternic, aşa cum e Steaua. Sunt fericită că şi-a îndeplinit visul.

Crezi că este un bun organizator?
Îi place să fie meticulos, fiind un bun organizator în tot ceea ce întreprinde, drept pentru care sunt convinsă că va face o treabă bună în această funcţie.

Cum ai trecut peste divorţul părinţilor tăi în 2006, după 27 de ani de căsătorie?
Nu mi-am imaginat vreodată că ei se vor despărţi. Pentru mine, şocul despărţirii lor a fost imens. Aproape imposibil de descris. Am căzut într-o depresie şi am refuzat să vorbesc cu tata o perioadă. Mi-a fost teribil de greu să accept ideea separării lor. Cu timpul, am început să înţeleg mai bine că viaţa este compusă şi din momente mai puţin plăcute.

Ai acceptat-o greu pe Alexandra, actuala soţie a tatălui tău?
La început, m-am acomodat greu cu ideea, deoarece vârsta ei era foarte apropiată de a mea şi a fratelui meu. Dar, după ce am văzut că tata e fericit alături de ea, între noi a început să fie o relaţie din ce în ce mai bună. Julianne, fiica lor, sora mea vitregă, este o bomboană de copil şi nu am cum să nu o iubesc.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

Îţi place fotbalul?
Sunt înnebunită după Steaua. De când tata a devenit preşedinte, înaintea fiecărui meci îi dau câte un mesaj pe mobil, pentru a-i ura succes.

4531-290825-duca.jpg

Era considerată mascota echipei

Când Helmuth juca la Steaua, te lua cu el la meciuri?
Eram mascota echipei. De fiecare dată, mergeam cu mama la stadion. Se mai întâmpla ca tata să se supere pe mine şi să mă pedepsească lăsându- mă acasă. Atunci, toţi colegii lui îl implorau să renunţe la supărare când are meciuri, pentru că eu le purtam noroc.

Din echipa de azi ai vreun jucător preferat?
Iubesc întreaga echipă, ca un adevărat fan. Crescând cu generaţia anilor 86, preferatul meu a fost Lăcătuş, pentru care aveam o mare simpatie şi un respect deosebit.

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Adevarul.ro
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI