„Organizarea acestui turneu reprezintă suma eforturilor depuse pentru a păstra Bucureştiul pe harta internaţională a turneelor de tenis. Iată că după o pauză de trei ani, iniţiativa Fundaţiei Ţiriac face ca Bucureştiul să fie, din nou, gazda unei dispute sportive de talie mondială în sportul alb. Cu siguranţă voi face tot posibilul ca acest turneu să aibă continuitate, pentru că oferă bază şi încredere tenisului românesc”, a declarat Ion Ţiriac.

Turneul WTA 125 de la Bucureşti, programat între 10 și 18 septembrie 2022, va avea un tablou principal de simplu cu 32 de jucătoare şi un tablou de dublu cu 8 echipe. Competiţia oferă premii totale în valoare de 115.000 de dolari şi 160 de puncte în clasamentul WTA pentru campioană. Costurile totale ale turneului se ridică la peste 300.000 de euro.

„Cu siguranţă, acest turneu WTA 125 organizat într-o săptămână strategică din calendarul tenisului va oferi o experienţă relevantă atât jucătorilor consacraţi, cât şi noilor vedete ale sportului alb care vor concura pentru un titlu prestigios în faţa unei mulţimi pasionate”, a precizat Steve Simon, preşedintele WTA.

Meciurile de calificări pentru tabloul de simplu se vor desfăşura în zilele de 10 şi 11 septembrie, urmând ca meciurile de pe tabloul principal să înceapă în data de 12 septembrie. Semifinalele şi finala se vor desfăşura pe 17, respectiv 18 septembrie.

Biletele vor fi puse în vânzare de către Federaţia Română de Tenis la sfârşitul lunii august, iar turneul va fi transmis pe canalele DigiSport.

Ţiriac Foundation Trophy este primul turneu WTA de tenis organizat în Bucureşti în ultimii trei ani și se va disputa la Centrul Naţional de Tenis (Bulevardul Pierre de Coubertin, numărul 11).

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News