Bucuria lui Ștefan Blănaru a făcut înconjurul lumii. Atacantul s-a aplaudat, după ce a marcat. Nu mai scoatem capul în lume cu rezultatele, dar gesturile din fotbalul românesc încă fac senzație.
Golul lui Ștefan Blănaru, din Liga a 2-a, dintre Hermannstadt și Luceafărul Oradea, a fost prezentat în jurnalele multor televiziuni de pe glob. Nu atât punctul izbutit, cât momentul de după.
Imediat după ce a marcat de 3-0, Blănaru a ieșit pe poartă și s-a dus, fără încuviințarea arbitrului, în tribună, de unde și-a aplaudat propriul gol! Imaginile cu jucătorul român au devenit virale. ”Este cea mai tare reacție din istorie”, au titrat argentinienii de la Toda Pasion.
Și cei de la Tyc Sports consideră că reușita lui Blanaru merită un loc în istorie. Italienii de la Sky consideră că Blănaru merită, cu siguranță, titlul de ”sărbătoarea anului în fotbal”.