Mihăilă, 40 de meciuri și 3 goluri în Liga 1, 3 partide și patru reușite la tineret, are 19 ani și este dâmbovițean, născut la Finta.

Valentin e primul jucător născut după 2000 marcator pe prima scenă.

Născut în a doua zi a lui februarie 2000, Mihăilă a crescut la juniorii Universității Craiova, iar marea sa șansă s-a numit transferul lui Alex Mitriță în MLS, la New York City. Deja aflat în anturajul echipei mari, a primit din ce în ce mai multe șanse din partea lui Devis Mangia în acea stagiune.

Cum fotbalul se mănâncă pe pâine în familia Mihăilă, la toate meciurile importante, Valentin este susținut de părinții săi și de bunică!

Valentin are un frate mai mare, Cătălin, fost fotbalist la FCM Târgoviște.

Iar tatăl lui, pompier, se ocupă de echipa de Liga 4 Gaz Metan Finta. Echipa are probleme financiare și se zbate să scape de retrogradarea în L5.

Supranumit deja ”Bale de România”, grație vitezei și tehnicii asemănătoare fotbalistului galez, Mihăilă e în vizorul unor importante cluburi europene. Un club mare ar fi deja gata să ofere minimum 5 milioane de euro pe Mihăilă. Iar oferta poate merge până la 7 milioane de euro.

  • 800.000 de euro este cota lui Valentin Mihăilă, potrivit transfermarkt

Interesant e că Irinel Manea, fost antrenor și jucător la Finta, cel care l-a descoperit pe Mihăilă, l-a recomandat, inițial, la Petrolul, dar nu a fost oprit, apoi s-a dus la Astra, însă nu a fost legitimat, și a ajuns, finalmente, la Craiova.

Foto: sportimpact.ro

Urmărește-ne pe Google News