Atacantul român Sergiu Buş (22 de ani) a prins contractul vieţii. Clujeanul a fost vândut de ŢSKA Sofia pentru 500.000 de euro la gruparea Sheffield Wednesday, din liga a doua engleză (locul 9, cu 38 de puncte, după 27 de etape).
Jucătorul se află azi în Anglia, unde va face vizita medicală,m iar apoi se vor parafa oficial actele transferului. Însă conducătorii celor de la ŢSKA Sofia şi-au anunţat deja fanii că atacantul care a marcat 10 goluri în sezonul de toamnă a fost vândut englezilor. „ŢSKA vă informează că este aproape de finalizarea transferului lui Sergiu Buș la populara echipă britanică Sheffield Wednesday. Astăzi va efectua vizita medicală în Albion, iar apoi va semna contractul cu echipa engleză. Îi urăm succes”, se arată în comunicatul televiziunii oficiale a clubului ŢSKA de pe un site de socializare.
Sergiu Buş a avut un traseu foarte sinuos. A crescut la CFR Cluj, deşi nu şi-a ascuns simpatia pentru „U”, apoi a jucat, sub formă de împrumut la defuncta Corona Braşov. Dinamo l-a vrut, dar nu i-a putut oferi contractul dorit de jucător, 4.500 de euro pe lună!
După ce a „explodat” la ŢSKA Sofia, şi Steaua s-a arătat interesată de serviciile sale, dar englezii de la Sheffield Wednesday s-au mişcat mai rapid.
Sheffield Wednesday este unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din lume, fiind înfiinţat în 1867! În cei 148 de ani de existenţă, „Bufniţele” au câştigat 4 titluri de campioană a Angliei, 3 Cupe ale Angliei, 1 Supercupă şi 1 Cupă a Ligii. La echipa „alb-albaştrilor” a jucat şi Dan Petrescu (39 de meciuri şi 3 goluri în sezonul 1994-1995).
Sergiu Buş va evolua pe un stadion „Hillsborough” unde s-a petrecut una dintre cele mai mari drame din istoria fotbalului. Pe 15 aprilie 1989, la un meci între FC Liverpool şi Nottinhgam Forest, din semifinalele Cupei Angliei, au murit 96 de persoane!