Nu pot spune acum dacă mă voi retrage. În acest moment aș putea afirma că nu. Însă poate că, după una sau două luni de repaus, nu voi mai avea dorința de a continua”, a afirmat fostul campion mondial la finalul meciului. Bute a recunoscut că a fost surprins Alvarez cu lovitura de dreapta la figură care l-a trimis la podea și nu crede că aceasta a fost cea mai grea înfrângere din cariera sa.

„Consider că am fost în meci. Mă simțeam foarte confortabil și am lăsat mâinile să plece, însă el m-a surprins cu dreapta sa. Astfel de lucruri se pot întâmpla în lumea boxului. Toate înfrângerile fac rău și nu pot spune că aceasta a fost cea mai dură pe care am suferit-o. Am acum nevoie însă de o pauză”, a mai spus boxerul român, care a ținut să-l felicite, totodată, pe columbian pentru victoria sa.

Eleider Alvarez a declarat, la rândul său, că aceasta este „cea mai frumoasă victorie de la debutul carierei” sale.

Lucian Bute, care va împlini 37 de ani pe 28 februarie, a suferit vineri a patra sa înfrângere din cariera profesionistă (2 KO), care mai cuprinde 32 de victorii (25 KO) și un meci egal. Fost campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Bute nu are nicio victorie în ultimele sale trei meciuri, pierzând două (cu James DeGale) și terminând altul al egalitate (cu Badou Jack).

”După cea de-a treia rundă, am simţit că lasă garda jos. Am încercat lovitura de la distanţă, dar nu a funcţionat. Totuşi, din apropiere am avut succes. Este cea mai frumoasă victorie a mea de la medalia de aur cucerită la Jocurile Panamericane din 2007′, a declarat Eleider Alvarez, la finalul confruntării, citat de publicaţia canadiană TVA Sports.

Pugilistul columbian, care rămâne neînvins în cele 22 de meciuri la profesionişti, va boxa pentru titlul mondial cu Adonis Stevenson, în toamna anului 2017. Canadianul în vârstă de 39 de ani are 28 de victorii, dintre care 23 prin knockout, şi o singură înfrângere în carieră.

„Am avut o prestație care demonstrează că merit un meci de titlu cu Stevenson. Acum nu mai are nici măcar o scuză să nu îmi ofere ceea ce merit”, a subliniat Alvarez.

 

Urmărește-ne pe Google News