La invitaţia oficialilor, Bute a vizitat astăzi Quebec-ul, oraş în care trăieşte o comunitate puternică de români. Aceştia în complicitate cu reporterii unei televiziuni canadiene, TVA i-au pregătit o surpriză.

„Când a apărut în faţa primăriei am scandat cu toţii «România !», «Lucian !», «Luciane, nu uita/Centura este a ta». Apoi l-am întâmpinat cu pâine şi sare, iar el a dat mâna cu noi. A dovedit o modestie remarcabilă şi un umor deosebit care ne-a impresionat pe toţi cei prezenţi acolo”, a povestit cititorul Libertăţii.

După călduroasa primire, Lucian a fost invitat şi la masă. Nu au lipsit sarmalele, mămăliguţa şi tradiţionala ţuică, iar Bute s-a declarat extrem de mulţumit de vizita făcută. Românii din Quebec l-au numit erou naţional şi l-au asigurat că va avea o galerie foarte puternică la meciul pe care-l va disputa peste aproape două luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News