Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un control antidoping făcut după ultima sa luptă cu suedezul Badou Jack, pe 30 aprilie. Substanța interzisă găsită în corpul gălățeanului a fost ostarina.

Lucian Bute a fost desființat pentru că s-a dopat chiar de ultimul său adversar, suedezul Badou Jack. „Tot nu a reuşit să mă bată, chiar dacă a folosit substanţe interyise. Am câştigat lupta şi toată lumea a crezut că am câştigat lupta. În primul rând, nu ar trebui să fie o remiză. Din fericire, rezultatul se poate schimba în victorie. Trişează! Asta e o afacere dureroasă. Poţi muri în ring, e rău. Îmi place Lucian ca persoană, e un băiat bun, dar nu e deloc ok ce a făcut. Îţi pui viaţa în pericol de fiecare dată când intri în ring şi adversarul tău trişează? Poţi muri, se poate întâmpla orice în ring. L-am lovit tare de câteva ori şi şi-a revenit foarte bine din lovituri, ceea ce m-a surprins. Când am auzit că a căzut testul antidoping m-am gândit că are legătură cu modul în care a revenit foarte puternic în ultimele runde. Am crezut că e cinstit, nu mă aşteptam la asta de la el”, a spus Badou Jack jurnalistului Dan Rafael, de la ESPN, cel care a oferit în exclusivitate vestea dopajului lui Bute. 

Urmărește-ne pe Google News