Majoritatea specialiştilor a considerat că decizia arbitrilor, de a considera că meciul pentru titlul mondial WBC la supermijlocie dintre Badou Jack, deţinătorul centurii, şi Lucian Bute s-a încheiat la egalitate, l-a dezavantajat pe boxerul suedez. Există însă şi alte opinii.
Site-ul boxingnews24.com este de părere că Lucian Bute i-a fost superior lui Badou Jack şi trebuia să fie declarat învingător. „Boxing News 24 a considerat că Bute a câştigat ultimele şapte runde ale luptei şi asta i-ar fi adus o victorie. Jack a ratat prea multe lovituri şi nu a aruncat suficiente. Eu îl aveam pe Bute câştigător al rundelor 1, 2, 6, 7, 8, 9, 10, 11 şi 12. Pur şi simplu nu-i puteam oferi lui Jack acele runde pentru că rata atât de multe lovituri şi Bute îl domina. Cred că Bute a fost luptătorul mai talentat dintre cei doi”, a scris jurnalistul Jim Dower.
„Bute a dat dovadă de sportivitate, pentru că nu şi-a pierdut cumpătul, cum li s-a întâmplat lui Badou Jack şi lui Floyd Mayweather. Bute merita să câştige pentru că a câştigat clar ultimele şapte reprize ale meciului”, a încheiat site-ul boxingnews24.com. Sursa amintită a făcut aluzie la nemulţumirile exprimate imediat după meci de pugilistul suedez şi de impresarul acestuia, amândoi considerându-se nedreptăţiţi de decizia arbitrilor.
Doi arbitri au dat meci egal (114-114), iar al treilea l-a dat învingător pe Badou Jack (117-111).