Părinţii celor doi tineri nu au fost în trecut în cele mai bune relaţii. În timpul sezonului 2008-2009, când Stoica era managerul general al Unirii Urziceni, iar Turcu era acţionar la Dinamo, cele două echipe luptând umăr la umăr pentru titlul de campioană, cei doi au avut mai multe schimburi dure de replici. „Vasile Turcu, acest Mickey Mouse al fotbalului românesc, trebuie să-şi cenzureze limbajul. Nu pot să mă cobor la nivelul lui nici fizic, nici mental”, spunea atunci Stoica. Turcu nu a fost nici el mai diplomat: „Nu este posibil ca un conducător să incite în felul în care o face Mimi. Mimi Stoica e cel mai mare infractor. El a lovit un suporter şi asta s-a văzut la televizor. Calificarea Stelei în semifinalele Cupei UEFA şi în Liga Campionilor nu este meritul lui, este al lui Gigi Becali. Mimi îi turna apa în pahar lui Gigi, mai aprindea şi câte o ţigară”.
Teodora Stoica are 17 ani şi a cochetat cu modellingul şi actoria, în timp ce fiul lui Vasile Turcu are tot 17 ani şi este cunoscut deja în cercurile mondene ale Bucureştiului, la fel ca fratele său Adrian (23 de ani).