Preşedintele FRF, Mircea Sandu, e mai încrezător ca niciodată în şansele României de a găzdui în premieră o finală de cupă europeană. “În decembrie, la Comitetul Executiv, vom stabili ultimele detalii. Mai mult ca sigur că finala Cupei UEFA din 2012 se va disputa la Bucureşti, pe noul stadion din complexul Lia Manoliu”, a declarat “Naşul” vineri.
“Naşul” ştie ce ar trebui să se întâmple pentru ca preconizata finală de la Bucureşti să reprezinte un succes din toate punctele de vedere. “Atrag atenţia cluburilor şi investitorilor că îşi pot pregăti de pe acum o echipă capabilă să câştige Cupa UEFA în 2012. Important este să ajungă o formaţie românească în finală, pentru că ar fi ceva nemaipomenit să joace cu trofeul pe masă în faţa propriilor suporteri”, a spus Sandu.
Platini, atuul nostru
Mircea Sandu mizează şi pe ajutorul preşedintelui UEFA, Michel Platini, în tentativa de a aduce la Bucureşti finala Cupei UEFA din 2010. “Naşul” l-a sprijinit făţiş pe francez, anul trecut, în alegerile pentru preşedinţia forului european, şi se aşteaptă ca Platini să-i întoarcă serviciul.
“Voi vorbi cu Platini despre candidatura Bucureştiului în perioada imediat următoare, când mă voi întâlni cu el”, a spus Mircea Sandu, care a mai precizat că noului stadion nu va avea pistă de atletism, fiind o arenă numai pentru fotbal.
Pentru organizarea finalei Cupei UEFA din 2012, Bucureştiul va avea de înfruntat candidaturile unor oraşe cu arene la fel de impresionante. Este vorba de Emirates Stadium (foto) din Londra, stadionul lui Arsenal, Veltins-Arena din Gelsenkirchen, stadionul lui Schalke 04, sau Olimpico de Montjuic din Barcelona, stadionul lui Espanyol. Forul fotbalistic continental stabileşte câştigătorul în funcţie de următoarele criterii: capacitatea arenei, infrastructură, securitate, posibilităţile de cazare, facilităţile referitoare la aeroporturi, rotaţia dintre diferitele asociaţii naţionale.