ComenteazăLibertatea: Se apropie 1 iunie, iar tu şi alţi componenţi ai naţionalei vei participa la campania „Suflet lângă suflet”.
Dan Alexa: Copiii orfani nu pot fi foarte fericiţi, mai ales de 1 iunie. Un eveniment ca acesta, „Suflet lângă suflet”, este foarte important pentru ei. E groaznic să n-ai părinţi şi să n-ai condiţiile pe care copiii le au în mod general. Sunt copii care n-au nici o vină şi trebuie să fim cu toţii lângă ei, asta contează cel mai mult.
Ce cadouri primeai când erai mic?
Ai mei se duceau la acele magazine universale din Caransebeş şi-mi cumpărau ghete dintr-acelea cu crampoane din cauciuc. Jucând pe asfalt, crampoanele se duceau între timp, dar acelea îmi plăceau. Erau cadourile care contau, care îmi aduceau un zâmbet.
Eşti exigent cu copilul tău?
Mai exigentă este soţia mea, dar nu încât să întreacă măsura. Pe fiica mea o văd mai rar şi atunci când îmi petrec timpul cu ea îi fac toate poftele. E bine să fiu şi exigent, câte un pic din fiecare. Cel mai mult contează că-mi iubesc soţia, fiica, ele sunt cele mai importante pentru mine.
Cum era elevul Dan Alexa?
Nu pot spune că eram un copil-problemă, neastâmpărat să zic aşa. Mai trăgeam câte-un chiul ca să joc fotbal.
Care era materia ta preferată?
Clar, sportul!
Tatăl tău era chemat des la şcoală?
Mai mult venea mama, dar nu pentru cine ştie ce probleme, venea la şedinţele cu părinţii.
Dacă n-ai fi ajuns fotbalist, ce meserie ai fi vrut să practici?
De când mă ştiu mi-am dorit să ajung fotbalist. A fost alegerea mea, visul meu, să-i spun aşa. Nu m-aş fi văzut poliţist sau pompier