Cele două echipe au început timid meciul, dând senzaţia că se tem una de cealaltă. În aceste condiţii, în prima jumătate de oră nu s-a jucat mai nimic, fotbaliştii plimbând obsesiv mingea la mijlocul terenului. Însă, la prima ocazie clară, Oţelul a dat lovitura (30): Antal a preluat cu pieptul şi a şutat imparabil în diagonală. Replica oaspeţilor a venit rapid, Cătălin Munteanu (36) egalând cu o lovitură de cap, după o centrare excelentă a lui Alexe.
Moldovenii, din nou pe primul loc
Partida s-a încins în partea secundă. Gălăţenii au lovit din nou primii, prin eurogolul lui Giurgiu (52), pentru ca, la numai două minute distanţă, Pena să profite de o gafă a lui Moţi şi să facă 3-1. Euforia gazdelor a durat doar până pe final, când “câinii” s-au trezit subit la viaţă. Mai întâi, Ţucudean (86) a marcat un gol de pus în ramă, pentru ca Dragoş Grigore (90) să facă linişte în tribună, cu o lovitură de cap. În urma acestei remize, Galaţiul a trecut, cel puţin pentru o zi, din nou pe primul loc, în timp ce dinamoviştii trag tare să rămână în “plutonul” de Liga Europa.